Evoluţia cazurilor de COVID-19 în ţările vecine ale României

Numărul persoanelor din Bulgaria confirmate cu COVID-19 a ajuns vineri la 457, în creştere cu 35 faţă de ziua anterioară, a anunţat celula guvernamentală de criză de la Sofia, informează novinite.com, transmite Agerpres.

În spitalele bulgare sunt internaţi 189 pacienţi cu COVID-19, dintre care 18 se află la terapie intensivă. Un număr de 25 de pacienţi sunt vindecaţi complet.

Potrivit website-ului koronavirus.gov.hu, citat de MTI, în Ungaria numărul cazurilor confirmate de contaminare cu SARS-CoV-2 creşte gradual, ajungând vineri dimineaţă la 623. Numărul persoanelor decedate este de 26, majoritatea fiind pacienţi cu alte morbidităţi.

Autorităţile medicale ungare au efectuat până în prezent 17.769 de teste. Ungaria se află în faza transmiterii comunitare a virusului, prin contacte personale. Numărul celor care poartă şi transmit virusul SARS-CoV-2 ar putea fi semnificativ mai mare decât numărul cazurilor confirmate, menţionează koronavirus.gov.hu.

Cele mai multe cazuri au fost raportate la Budapesta (261) şi în judeţul Pesta din centrul Ungariei (124), iar cele mai puţine, trei, în judeţul Heves din nordul ţării.

Potrivit Radio Chişinău, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus continuă să crească în Republica Moldova. Datele prezentate online de Ministerul Sănătăţii arată că municipiul Chişinău continuă să fie cea mai afectată localitate de COVID-19 din Republica Moldova.

Astfel, 199 din cele 505 de cazuri de îmbolnăvire confirmate până acum sunt din Chişinău (39%), urmat de raioanele Soroca, unde au fost diagnosticate infectate cu noul tip de coronavirus 71 de persoane (14%), şi Ştefan-Vodă, cu 57 de cazuri (11%). În regiunea transnistreană s-au înregistrat 32 de cazuri confirmate (6%).

Conform site-ului covid19.rs, până joi seară, numărul de persoane testate pozitiv cu SARS-CoV-2 în Serbia era de 1.171.

Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad testase până joi la prânz 5.008 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi prezenţa simptomelor de infectare a tractului respirator). Începând de la 1 aprilie în Serbia au fost testate 637 persoane, dintre care 111 pozitiv.

Centrul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii ucrainean a anunţat că în Ucraina numărul cazurilor confirmate de COVID-19 era vineri dimineaţă de 804, dintre care 20 fatale, relatează site-ul ukrinform.net. În total, 13 pacienţi s-au vindecat.

Cele mai multe cazuri sunt la Kiev (160), regiunile Cernăuţi (143), Ternopil (106) şi Ivano-Frankovsk (74).

Laboratorul Centrului de sănătate publică de la Kiev şi laboratoarele regionale au efectuat 3.834 de teste.

Sursa: stiripesurse.ro

coronavirusevoluțiaRomâniastatisticaМолдова