Maestrul Eugen Doga a fost externat și se simte bine. Anunțul a fost făcut de compozitorul însuși printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, informează NOI.md.
„Slava Domnului că m-am întors din nou acasă și mă simt bine, mulțumind colectivului de medici al Institutului «Bakulev» de la Centrul Științific de Cercetări în Domeniul Cardiologiei din Federația Rusă. Mulțumesc presei din Federația Rusă și Republica Moldova, televiziunilor și radiodifuziunilor, prietenilor din toată lumea pentru susținere morală, ceea ce a sporit însănătoșirea mea”, a scris compozitorul.
Reamintim că Eugen Doga a fost internat acum aproximativ două săptămîni la Moscova, acuzînd probleme ale arterelor coronare.