Parlamentarii din Estonia au votat miercuri în favoarea interzicerii fermelor de animale crescute pentru blănuri şi le-au cerut producătorilor din acest domeniu să îşi închidă unităţile de producţie până la sfârşitul anului 2025, informează publika.md.
Cincizeci şi cinci de parlamentari estonieni au votat amendamentul ce prevede interzicerea reproducţiei şi sacrificării animalelor care sunt crescute exclusiv pentru blănurile lor, în timp ce 19 parlamentari s-au pronunţat împotrivă.
Activiştii pentru drepturile animalelor au salutat această decizie, pe care o consideră „o victorie istorică”. Mulţi dintre ei au criticat în repetate rânduri condiţiile în care trăiesc animalele din astfel de ferme.
„Milităm pentru acest lucru de mulţi ani şi suntem foarte bucuroşi că Estonia a devenit primul stat baltic care interzice fermele de animale crescute pentru blănuri”, a declarat Annaliisa Post, o reprezentantă a organizaţiei pentru bunăstarea animalelor Loomus.
Discuţiile despre o astfel de interdicţie au început în Estonia încă din anul 2009, însă două proiecte de lege nu au întrunit voturile necesare, în 2017, respectiv în 2019.
Foto: publika.md.