Durleșteanu, după analiza CNA la proiectul de lege privind Energocom

Proiectul creează premise pentru compromiterea integrității în sectorul public. Operează cu două sume distincte referindu-se la aceeași procedură, arată expertiza CNA, transmite  unimedia.info.

Președinta Partidului Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu, a venit cu o reacție.

„Chiar așa sa calci pe greble în toate procesele decizionale?”, a scris aceasta pe rețele.

„Cel mai principal lucru ce zice CNA „Proiectul creează premise pentru compromiterea integrității în sectorul public, pentru comportamente abuzive, atitudini subiective, fixarea unui precedent periculos și lipsa de predictibilitate a normelor juridice, precum și a activității entităților publice.

Prevederile proiectului sunt de natură să genereze dificultăți de monitorizare a corectitudinii realizării procesului emisiunii suplimentare de acțiuni de către SA „Energocom”.

Totodată proiectul este unul discriminator în raport cu alte subiecte de drept ce se află în împrejurări similare, destabilizează raporturile juridice, nu stabilește reguli și proceduri administrative noi.

Nu există o certitudine, conform căror rigori se vor conduce agenții publici la realizarea procedurii de emisiune suplimentară de acțiuni.

Totodată, proiectul operează cu două sume distincte referindu-se la aceeași procedură de emisiune suplimentară de acțiuni, creându-se astfel incertitudini și lipsa de previzibilitate a aplicabilității proiectului.

Chiar așa sa calci pe greble în toate procesele decizionale? Toate persoanele implicate în cazul Energocom trebuiesc trași la răspundere.

Sper că justiția moldovenească va fi una corectă în anul 2022”, a declarat Durleștenu.

Menționăm că CNA a depistat mai multe riscuri de corupție și ambiguități în proiectele de acte normative supuse expertizei anticorupție săptămâna trecută.

Mai mult decât atât potrivit rapoartelor, emise de ofițerii anticorupție, proiectul de pe agenda Executivului cu cele mai multe riscuri de corupție este legea privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar mai puține obiecții au fost formulate la proiectul privind stabilirea, pentru anul 2022, a marjei maxime de circa 3 % în Programul de stat „Prima casă” și proiectul de lege privind emisiunea suplimentară de acțiuni a S.A. „Energocom”, cu scutirea de taxe și plăți aferente emisiunii.

AnalizăCNAde legedupăDurleșteanuEnergocomla proiectulprivind
Comments (0)
Add Comment