După înfrângerea la Jocurile Olimpice, luptătoarea Anastasia Nichita promite că își va reveni

Luptătoarea Anastasia Nichita a pierdut în ultimele secunde ale confruntării cu sportiva Evelina Nikolova, din Bulgaria și nu s-a calificat în semifinalele Jocurilor Olimpice de la Tokyo, transmite MOLDPRES.

Dubla campioană europeană, Alexandra Nichita a pierdut șansa de a accede în semifinale dar a promis că își va reveni. „Îmi pare rău că nu v-am bucurat. O să mă ridic și o să devin mai puternică!”, a scris pe rețelele de socializare sportiva.

După ratarea calificării, luptătoarea moldoveană a avut un mesaj de mulțumire pentru cei care i-au fost alături. ”Uneori sportul este prea dur cu noi, ne pune în genunchi și ne face neputincioși, alteori ne ridică pe cele mai înalte trepte! Însa cel mai important este să ne ridicăm și să continuăm indiferent de orice obstacol! Vreau să mulțumesc celor care au fost aproape de mine și m-au susținut, care au muncit cot la cot cu mine și care au crezut în mine până în ultima clipă! ”, a scris pe pagina sa de facebook Anastasia Nichita.

Olimpiada de vară din Japonia se desfășoară în perioada 23 iulie-8 august. Delegația țării noastre este compusă din 47 de membri, inclusiv 20 de sportivi, 17 antrenori și conducători de echipe.

Foto: tv8.md.

După înfrângerea la Jocurile Olimpiceluptătoarea Anastasia Nichita promite că își va reveni