Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat, astăzi, deja pentru a doua oară, examinarea solicitării procurorului general interimar, Dumitru Robu, privind efectuarea unor percheziții la domiciliul și în biroul unui judecător. Astfel potrivit CSM, solicitarea lui Dumitru Robu a fost amânată pe motivul imposibilității examinării cererii de recuzare, transmite ziarulnațional.md.
Mai mult decât atât cel mai probabil, cererea lui Robu îl vizează pe unul dintre cei mai activi judecători de instrucție de pe timpul guvernării lui Vlad Plahotniuc, Ghenadie Pavliuc. În contextul dat acesta s-a plâns că dânsul ar putea fi următorul magistrat care va fi reținut pentru îmbogățire ilicită.
Astfel prin intermediului unei scrisori adresate către CSM, presei, dar și procurorului general interimar, Pavliuc susține că totul ar fi pus la cale de către Dorel Musteață, președintele interimar al CSM, și de către un fost procuror anticorupție.
„La insistența și solicitarea acestor două persoane cu care mă aflu în relații ostile, se aplică toate mijloacele în vederea răzbunării, privind hărțuirii și umilirii mele. Astfel, prin intermediul manipulării, unele informații false și calcule eronate făcute de aceste două persoane, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a inițiat din oficiu pornirea cauzei penale în privința mea pentru îmbogățire ilicită.
În următoarele zile, Dumitru Robu urmează să înainteze către CSM o sesizare referitoare la darea acordului în vederea percheziționării, reținerii și arestării mele”, a citat Pavliuc.
În contextul dat, Pavliuc a adresat și o cerere de recuzare a președintelui CSM, Dorel Musteață.
„Cu puțin timp în urmă, Dorel Musteață a ordonat ridicarea anumitor proceduri disciplinare din arhiva Inspecției Judiciare pe marginea unor sesizări depuse încă acum patru ani în privința judecătorului Pavliuc. Acestea au fost inventate de Musteață, prin identificarea unor persoane slugarnice”, s-a plâns Ghenadie Pavliuc.
Menționăm faptul că, în luna noiembrie curent, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat către CSM să fie ridicată imunitatea a doi judecători, în vederea cercetării acestora din punct de vedere penal pentru îmbogățire ilicită. Dacă în cazul judecătorului, ex-președintelui Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, CSM a permis anchetarea acestuia de către procurori, în ceea ce-l privește pe al doilea magistrat cazul a fost trimis la Inspecția Judiciară pentru clarificări.