143 dintre pacienții din Republica Moldova internați cu COVID-19 sunt în stare gravă. Informația a fost anunțată de ministrul Sănătății, care a precizat că 8 persoane sunt conectate la aparate de ventilație aetificială.
În total, până în prezent, au fost realizate 6271 de teste. Din numărul total de persoane infectate, 119 sunt cazuri de import, iar 1170 – cazuri cu transmitere locală 1170.
Amintim că de la izbucnirea focarului, în Republica Moldova au fost înregistrate 1289 de cazuri de infectare. 348 dintre acestea sunt din rândul personalului medical.
Începând de astăzi, persoanele suspecte de infectare cu COVID-19 sunt transportate la centrul de triaj din cadrul complexului Moldexpo. Tot de astăzi, pacienții cu forme ușoare de covornavirus, care nu suferă și de alte boli, vor fi tratați la domiciliu. Excepție fac persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani, gravidele și copiii.
Până la ziua de azi, 56 de persoane au fost tratate de infecţie, iar 29 persoane au decedat din cauza COVID-19.
Sursa: newsmaker.md