Angajaţii Penitenciarului nr.11 din Bălţi, au depistat şi contracarat două tentative de introducere în penitenciar a obiectelor şi substanţelor interzise, se arată într-un comunicat de presă al Departamentul Instituțiilor Penitenciare.
Astfel, un telefon mobil, substanţă asemănătoare cu marijuana şi haşiş, dar şi câteva jumătăţi de pastile au fost depistate şi ridicate la data de 1 şi 5 decembrie, curent, la punctul de trecere şi control al Penitenciarului.
Telefonul mobil era camuflat în talpa unui papuc bărbătesc şi urma să ajungă la un deţinut, condamnat la 4 ani privaţiune de libertate. Coletul, în care se afla şi încălţămintea, a fost adus de o femeie, în vârstă de 30 de ani, domiciliată în municipiul Bălţi.
În cel de-al doilea caz de pătrundere după gratii a substanţelor şi obiectelor interzise, pastilele erau camuflate într-un pachet de praf de spălat de culoare albă, iar două obiecte sferice cu substanţe asemănătoare cu marijuana şi haşiş erau camuflate într-un borcan cu dulceaţă de vişină.
Coletul cu provizii a fost adus de o femeie, în vârstă de 29 de ani, domiciliată în oraș, fiind destinat unui prevenit.
În ambele cazuri a fost sesizat Inspectoratul de Poliţie din municipiul Bălţi, pentru desfăşurarea acţiunilor necesare.