Domeniul, în care China a investit miliarde de dolari pentru a-și salva economia

Economia Chinei şi-a continuat recuperare post-coronavirus în al treilea trimestru, potrivit datelor publicate luni de Biroul Naţional de Statistică, scrie digi24.ro

Ritmul a fost mai rapid decât creşterea de 3,2% înregistrată de China în al doilea trimestru, când a reuşit să evite recesiunea alimentată de pandemie care a cuprins o mare parte a globului. Dar creşterea a fost, de asemenea, puţin mai slabă decât se aştepta: analiştii au prezis că economia Chinei se va extinde cu 5,2%.

„Economia Chinei şi-a continuat revenirea rapidă în trimestrul trecut, cu recuperarea extinzându-se şi devenind mai puţin dependente de stimulentele direcţionate către investiţii”, a scris Julian Evans-Pritchard, economist senior din China pentru Capital Economics, într-o notă de cercetare.

Deoarece o mare parte a lumii continuă să se lupte cu virusul, recuperarea Chinei a fost relativ rapidă. Ţara a aplicat politici stricte de blocare şi urmărire a populaţiei destinate să oprească virusul şi a pus deoparte sute de miliarde de dolari pentru proiecte majore de infrastructură pentru a alimenta creşterea economică. Economia a crescut cu 0,7% cumulat în primele nouă luni ale acestui an.

Mai mult decât atât, datele lunare arată că creşterea economică se accelerează în al patrulea trimestru, a adăugat Evans-Pritchard, scrie Mediafax.

Sectorul de vânzări a crescut cu 3,3% în septembrie, ducând la o creştere de 0,9% în al treilea trimestru. În primele nouă luni ale anului, vânzările s-au contractat cu 7,2%.

Investiţiile în imobiliare au crescut cu 0,8% în primele trei trimestre ale anului.

Rata şomajului urban a scăzut în septembrie până la 5,4%. Producţia industrială a crescut cu 6,9% în septembrie faţă de acum un an, ducând creşterea totală în primele nouă luni ale anului la 1,2%.

Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca China să fie singura economie mondială majoră care va încheia acest an în creştere. Proiecţia fiind a unei creşteri de 1,9%.

Sursa: digi24.ro

Chinaeconomiașomajul