Dodon propune scoaterea a câteva miliarde din rezerva BNM

Banca Națională a Moldovei a venit cu reacție în urma propunerii liderului socialist Igor Dodon de scoate câteva miliarde de lei din rezerva BNM. Instituția spune într-un comunicat de presă că Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei interzice acordarea oricărei asistențe financiare statului si organelor acestuia. Creditarea statului sau a businessului este asigurată de instituțiile financiare bancare și cele nebancare. În prezent, în sectorul bancar există suficiente lichidități, scrie deschide.md.

BNM a asigurat existența unui nivel înalt de lichidități în bănci, anume pentru a crea condiții pentru creditarea businessului și a Ministerului Finanțelor, și, prin urmare, acestea sunt disponibile pentru necesitățile economiei.  Astfel, se asigură echilibrul macromonetar și se creează condiții pentru creditarea economiei.

Orice împrumut de la BNM pentru stat ar însemna o emisie suplimentară de monedă, care ar duce la creșterea inevitabilă a prețurilor și, în consecință la sărăcirea populației, fiind afectate cele mai vulnerabile pături ale societății.

Totodată, este important de menționat, că mijloacele de pe conturile Ministerului Finanțelor obținute sub formă de asistență financiară externă (credite și granturi) sunt incluse în activele oficiale de rezervă. Ministerul Finanțelor utilizează liber aceste mijloace, inclusiv după conversia în moneda națională, pentru cheltuieli bugetare și derularea proiectelor investiționale.

De asemenea, vom preciza că activele oficiale de rezervă sunt gestionate de banca centrală pentru susținerea balanței de plăți și, după caz, reglarea dezechilibrelor acesteia, pentru a menține încrederea în moneda națională și în economia națională în general.

BNM menține rezervele valutare la un nivel adecvat. Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei prevede că BNM „menține rezervele internaţionale la un nivel care în viziunea sa este adecvat pentru realizarea politicii monetare şi valutare a statului.” Suficiența acestora se apreciază, conform practicilor internaționale, cu ajutorul mai multor indicatori, între care, acoperirea unei perioade adecvate de import și gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt. Momentan, acești indicatori arată un grad înalt de adecvare a rezervelor valutare. Acest fapt vorbește despre reziliența economiei noastre la situații de criză.

Utilizarea rezervelor valutare în afara scopurilor pentru care sunt menite, pe lângă efectele negative legate de politica monetara, poate să declanșeze alte șocuri, care să amplifice presiunile asupra rezervelor valutare. Această situație nu este deloc binevenită, în special acum, când avem nevoie de rezerve valutare solide, în condițiile crizei globale existente.

Convertirea rezervelor valutare și utilizarea acestora pe plan intern ar duce imediat la creșterea prețurilor, fiindcă pentru aceeași unitate de valută ar fi emise încă o dată unități monetare naționale la cursul de schimb corespunzător. Totodată, ar avea loc și o depreciere cauzată de reducerea credibilității monedei naționale, cu o consecutivă valutizare a economisirilor populației și o ulterioară creștere a prețurilor – inflație.

Drept urmare, orice împrumut de la BNM acordat statului sau utilizarea rezervelor valutare în alte scopuri, ar submina credibilitatea țării, ar afecta economia și ar pune în dificultate financiară cetățenii.

Fotografie din resurse deschise.

Dodon propune scoaterea a câteva miliarde din rezerva BNM