Dodon, care îndeamna cetățenii să exploreze turismul local, și-a trimis familia într-un hotel din Turcia

Zis și făcut. După ce la finele săptămânii trecute Igor Dodon spunea, că va pleca în vacanță, de atăzi acesta e dus în vacanță pentru câteva zile. Iar familia sa care și-a planificat vacanța încă din luna ianuarie, în plină pandemie se află în Turcia, țară din care au fost importate cele mai multe cazuri de COVID-19. Șeful statului însă are și o alternativă pentru moldoveni, vizitați meleagurile natale.

Tradiționala ședință săptămânală a conducerii de vârf a țării, nu a avut loc la începutul acestei săptămâni. Motivul ,,șeful statului și-a luat câteva zile libere”, a declarat Șefa serviciului de presă a Președinției, Carmena Sterpu, pentru Ziarul de Gardă. Unde a plecat mai exact președintele, nu se cunoaște. Însă știm cu precizie că vineri 14 august, Igor Dodon a spus că-și va trimite familia în vacanță în Turcia, iar el probabil va merge la Moscova.

În timp ce moldovenilor le recomandă să-și viziteze locurile natale. Familia lui Dodon, a trecut Bosfor-ul pentru a se odihni pe litoralul turcesc în plină pandemie. Totuși vacanța nu putea fi amânată, pentru că au făcut acest lucru o dată, iar anularea, la fel este imposibil. Biletele au fost procurate din iarnă.

Apropo de Turcia. Anume din această țară în  ultimele săptămâni s-a întețit numărul cazurilor de import, de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Numai în perioada 3 august- 16 august, 14 cazuri de import din această țară au fost înregistrate.

Amintim că, acum câteva zile, în presă au apărut informații că în timpul recentei vizite la Moscova, președintele împreună cu familia lui, ar fi avut o mini-vacanță la mare, în Crimeea. Președintele neagă însă această informație.

Dodonmeleagurile nataleTurcia