Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare pe numele unui specialist principal din cadrul Curții de Apel Chișinău. În baza unei sesizări, subiectul a fost supus controlului averii, la începutul anului 2021. Astfel, inspectorul de integritate a stabilit deținerea averii nejustificate în mărime de peste 550 de mii de lei și admiterea unor încălcări de ordin penal. Suma a fost generată pentru anii 2017 și 2018 prin deschiderea unui depozit bancar la o instituție financiară din Republica Moldova și ca urmare a dobândirii unui apartament în municipiul Chișinău, la prețul de peste 670 de mii de lei, transmite deschide.md.
Totodată, ca urmare a verificării declarațiilor de avere drepuse în perioada anilor 2013 – 2019, inspectorul de integritate a constatat că subiectul nu a declarat, începând cu anul 2016, veniturile în sumă de aproximativ 700 de mii de lei. Această sumă cumulativă, i-ar fi obținut în perioada vizată, sub formă de indemnizații, remitențe din Federația Rusă, din înstrăinarea unor bunuri mobile și sub formă de donații bănești, obținute de la părinții săi.
Suplimentar, în anul 2016, acesta a omis să includă cinci loturi de teren agrigol, situate în raionul Orhei, iar în anul următor nu a inclus în declarația de avere și interese personale informația despre bunul imobil locativ din municipiul Chișinău, pe care îl deținea cu drept de folosință. Acesta nu a mai declarat patru acțiuni ordinare deținute în cadrul unei societăți pe acțiuni din domeniul agricol și donațiile obținute în mărime de 270 de mii de lei.
Findu-i solicitat punctul de vedere, acesta a justificat parțial probatoriul acumulat. Astfel, inspectorul a transmis cauza către Procuratura Generală, deoarece asupra subiectului planează suspiciuni rezonabile privind comiterea unei infracțiuni ce cade sub incidența Codului Penal.
Cu privire la averea deținută nejustificat, ANI va remite instanței de judecată cauza dată în vederea confiscării acesteia. Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, subiectul riscă să fie demis din funcția actuală, urmând să îi fie aplicată interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, timp de 3 ani.
Foto: deschide.md.