Noul proprietar al Aeroportului Internaţional Chişinău, Andrei Goncharenko, ar fi presat de către preşedintele Igor Dodon, dar şi de către unii oameni de la Moscova să cedeze acest obiectiv unor persoane apropiate şefului statului sau să-i ofere o „recompensă” de 50 de milioane de euro. Anunţul a fost făcut noaptea trecută de către primarul de Bălţi, Renato Usatîi, într-un live pe Facebook.
Usatîi spune că despre acest „tun” de 50 de milioane, pe care ar vrea să-l dea Dodon, a fost informat de „surse sigure” de la Moscova. „Omul care m-a contactat mi-a spus că Dodon și-a pus în gând să-i ia aeroportul lui Șor. Simțiți diferența între a lua pentru tine și de a întoarce statului aeroportul? Omul de la Moscova spune că „vodoleiul” i-a cerut 50 de milioane de euro lui Goncharenko, pentru ca să fie închis subiectul AIC. Al doilea scenariu e ca AIC să fie cedat cuiva în direcția căruia Dodon va arăta cu degetul”, a declarat Usatîi.
Liderul „Partidului Nostru” a subliniat că foarte mulți de la Moscova, dar și Goncharenko au rămas uimiți de „apetitul” excesiv al „vodoleiului”. „Este vorba de 50 de milioane de dolari sau euro. Goncharenko s-a săturat deja de negocierile cu Dodon. Goncharenko va veni în zilele următoare cu o declarație că își vinde acțiunile de la „Avia-Invest” și nu mai vrea să aibă treabă cu aeroportul. Omul este presat de aici, dar şi de la Moscova”, a mai spus fostul partener al lui Dodon.
Potrivit sursei citate, „vodoleiul” le spune partenerilor săi externi că are nevoie urgent de bani pentru alegerile prezidențiale. „Dar el a decis să obțină aceste 50 de milioane de euro sau dolari pentru ca să-și asigure o viață frumoasă în Europa, în caz că va pierde alegerile”, a conchis Renato Usatîi.
Sursa: ziarulnational.md