Descoperiri uluitoare despre misteriosul pește Celacant, supranumit „fosilă vie”. Ar putea trăi 100 de ani, iar gestația durează 5 ani

Cercetătorii dezvăluie noi detalii despre misterioșii pești Celacant, supranumiți și „fosile vii”, având în vedere că există încă de pe vremea dinozaurilor. Uriașii pești ar putea trăi până la 100 de ani, arată un nou studiu, citat de digi24.ro.

Acești pești de mare adâncime, lenți în mișcări, pot ajunge la dimensiunea unui om și cresc într-un ritm foarte lent.

Femelele ajung la maturitatea sexuală aproape de vârsta de 60 de ani, spun experții, mascul atinge maturitatea sexuală de la vârsta de 40 până la 69 de ani. Și poate cea mai ciudată descoperire, spun cercetătorii, este că gestația durează aproximativ cinci ani.

Descoperiri uluitoare despre misteriosul pește Celacant, supranumit „fosilă vie”. Foto: profimedia

Celacantul, care există de aproximativ 400 de milioane de ani, a fost considerat dispărut odată cu dinozaurii. Asta până când, în 1938, au fost descoperite exemplare în viață în Africa de Sud.

Mult timp, oamenii de știință au crezut că acești pești trăiesc aproximativ 20 de ani. Dar, aplicând o tehnică standard pentru datarea peștilor comerciali, cercetătorii francezi au ajuns la concluzia că trăiesc de fapt aproape un secol, arată un studiu publicat joi în Current Biology.

Celacantul este o specie în pericol de dispariție, iar oamenii de știință pot studia doar exemplarele deja capturate și moarte.

După ce au analizat doi embrioni, oamenii de știință au fost uimiță să afle că gestația durează cel puțin cinci ani. Această gestație de cinci ani este „foarte ciudată” pentru pești sau pentru orice animal, a declarat Harold Walker de la Scripps Institution of Oceanography.

Foto: digi24.ro.

Descoperiri uluitoare despre misteriosul pește Celacantiar gestația durează 5 anisupranumit „fosilă vie”. Ar putea trăi 100 de ani