Deputat: Dodon cu Șor vor o anulare deghizată a mandatului de președinte

Ceea ce doresc să facă Dodon împreună cu Șor astăzi, 3 decembrie, este să scuipe peste decizia suverană a poporului care a ieșit la vot și a susținut un președinte în alegeri, indiferent cine este acesta. Cel puțin asta declară deputatul Sergiu Litvinenco, care susține că aceasta nu este o anulare formală a mandatului, ci este o anulare deghizată, transmite Știri.md. 

„Dodon și clica lui cred că nu contează opinia oamenilor, ce au decis aceşti oameni, ci contează ce cred ei și doar ei. Evident că scopul este de a fura și jecmăni mai departe acest popor. Întrebarea este dacă noi acceptăm așa ceva!”, spune Litvinenco.

Totodată, deputatul a menționat că o altă miză a lui Dodon este aceea de a încerca să scape de pedeapsă.

„Dodon știe că este corupt și că a comis ilegalități. Și tot Dodon știe că SIS, la rândul său, știe că Dodon este corupt și că a comis ilegalități. Și dacă nu controlează instituția, totul iese la iveală. Totul. Și atunci de la președinție la pușcărie nu este decât un… pas. Anume asta îl face acum să dea foc chiar și la casă în speranța că va scăpa. Dar eu zic ca n-are nicio șansă. Pentru că poporul acestei țări nu-i iartă pe cei care își bat joc de el”,  a adăugat Sergiu Litvinenco.

În acest context, parlamentarul a îndemnat cetățenii să iasă cu toții astăzi, 3 decembrie, la 10.00, la un protest în fața Parlamentului Republicii Moldova.

Menționăm că și liderul PAS a îndemnat oamenii să iasă la protest pentru a-și apăra votul din 15 noiembrie.

Știri.md amintește că SIS-ul ar putea fi scos din subordinea președintelui. Proiectul a fost votat deja de Comisia juridică, iar astăzi, 3 decembrie, va fi dezbătut în Legislativ.

Sursa: știri.md

DodonȘorдепутат