Deocamdată nu a fost depusă o solicitare de micșorare a tarifului la gaz

Reprezentanții „Moldovagaz” și cei de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) infirmă faptul că a fost depusă o solicitare de micșorare a tarifului la gaze. Totodată, aceleași surse mai spun că se discută la capitolul ajustării tarifului la gazele naturale.

Astăzi, a apărut în presă o informație precum că „Moldovagaz” a depus o solicitare de micșorare a tarifului la gaze. Contactat de reporterii Deschide.MD, directorul ANRE, Tudor Copaci, a negat acest lucru.

„Nu există la ANRE o astfel de solicitare însă vă putem spune că în aceste momente se discută cu Moldovagaz despre ajustarea tarifului în baza metodologiei de calculare a tarifului din anul 2014. Este un proces amplu care necesită mai multe calcule. Plus că prețul de achiziție a gazului s-a majorat de trei ori în acest an de la 149 la 165 dolari SUA, iar în cel de-al treilea trimestru se prognozează un preț de achiziție de 175 dolari SUA. Vom face toate calculele de rigoare și vom decide ulterior care ar putea fi tariful final”, a declarat Copaci. 

La fel, și reprezentanții „Moldovagaz” susțin că o astfel de solicitare deocamdată nu a fost expediată către ANRE, confirmând cele spuse de Tudor Copaci că sunt purtate discuții la capitolul tarife între specialiștii ANRE și „Moldovagaz”. „Domnul Botnari nu a făcut declarațiile respective, probabil că a fost o interpretare”, a declarat pentru Deschide.MD, Doina Deleu purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”.

Amintim că la începutul anului 2017, ministrul Economiei, Octavian Calmîc a dat asigurări că în anul 2017 prețul de achițizie a gazelor naturale va scădea, însă, puțin probabil ca acest lucru să afecteze și tariful la gaze naturale pentru consumatorii finali pentru că o eventuală micșorare a tarifului pentru consumatorii finali depinde de nivelul de reducere a prețului de tranzit, dar și de datoriile SA „Moldovagaz”.

„În cazul în care prețul va scădea suficient pentru a solicita reducerea tarifului, sigur că o vom face. Reamintesc că Moldovagaz a acumulat pe parcursul ultimelor cinci ani un șir de devieri financiare negative din cauza neajustării tarifelor. Acestea urmează să fie compensate din perioada următoare. Sperăm că acest lucru nu va duce la faptul că Moldovagaz va solicita majorări de tarife pentru compensarea devierilor”, a spus a declarat atunci Calmâc.