Decizie dureroasă pentru buzunarul lui Ghimpu

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a fost sancționat dur de Direcția generală documentare a Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova.

Mihai Ghimpu a fost pedepsit pecuniar pentru faptul că lipsește de mai bine de o lună de la ședințele plenare ale Parlamentului.

După reținerea nepotului său Dorin Chirtoacă, suspendat recent din funcția de primar general al Capitalei, Ghimpu nu a mai călcat pragul sălii de ședințe a Legislativului. Liderul PL a fost pedepsit, acestuia fiindu-i tăiat 50 la sută din salariul de deputat, precum și alte indemnizații pe care ar fi urmat să le primească în iunie.

Sursa citată a precizat că angajații secretariatului Parlamentului au confirmat această informație, scrie Sputnik.md.