De la începutul acestui an 697 de șoferi au fost sancționați pentru parcarea și staționarea neregulamentară

Zilnic, polițiștii INSP aflați la menținerea și asigurarea ordinii publice luptă cu conducătorii auto, care staționează sau parchează unitățile de transport neregulamentar. Majoritatea dintre șoferi găsesc diferite scuze, însă cu toții cunoaștem, că staționarea sau parcarea neregulamentară creează un mare disconfort atât pietonilor, cât și conducătorilor auto.
De la începutul acestui an, pe întreg teritoriul țării, polițiștii INSP au sancționat 697 de conducători auto pentru parcarea și staționarea în locuri interzise, dintre care 581 sunt doar în municipiul Chișinău, iar în rezultat 106 automobile au fost ridicate la parcarea specială.
Menționăm că, ne-am autosesizat inclusiv pe cazul parcării neregulamentare a unui automobil ce aparține unei autorități din subordinea organului central executiv. Șoferul a fost identificat și sancționat cu o amendă și puncte de penalizare.
Amintim că, staționarea sau parcarea mijlocului de transport în locuri interzise se sancționează, conform Codului Contravențional al Republicii Moldova, cu amendă în mărime de la 900 până la 1500 de lei, aplicarea a 4 puncte de penalizare și ridicarea unității de transport cu transportarea la parcarea specială.
697 de șoferiînceputul acestui anneregulamentarăparcareasancționațistaționarea
Comments (0)
Add Comment