Republica Moldova înregistrează o scădere a numărului de studenţi. La începutul anului de studii 2017 – 2018, numărul de studenţi a fost de 65,5 mii persoane, înregistrând o diminuare cu 9,2 mii comparativ cu anul de studii precedent.
Conform datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică, numărul de studenţi în instituțiile de stat a fost de 55,3 mii persoane, reprezentând 84,4% din totalul studenţilor. Comparativ cu anul de studii 2016 – 2017 numărul de studenţi s-a diminuat atât în instituţiile de stat, cu 6,8 mii persoane sau 10,9%, cât şi în cele nestatale, cu 2,4 mii persoane sau 19,1%, scrie independent.md.
În instituţiile de stat în învățământul cu frecvenţă îşi fac studiile de 2 ori mai mulți studenți decât în cel cu frecvenţă redusă, iar în cazul studenților cu finanțare din buget, majoritatea (93,4%) îşi fac studiile cu frecvenţă. În instituţiile nestatale ponderea studenților la cursurile cu frevență este de 56,3%.
La fel, ca şi în anul de studii 2016 – 2017 se atestă o descreştere esenţială a numărului de studenţi înscrişi la studii superioare de licenţă, cu 7,5 mii persoane sau cu 13,2%, în special în cazul studenţilor în bază de contract din instituţiile de stat – cu 3,8 mii persoane sau cu 12,5%.