Dacă va ajunge primar de Bălți, Tauber își propune modernizarea sistemului de sănătate din municipiu

,,Unul dintre primele lucruri pe care le voi face după ce voi deveni primar al orașului Bălți va fi modernizarea întregului sistem de sănătate din municipiu, ceea ce presupune reparația instituțiilor medicale din țară, precum și dotarea lor cu toate cele necesare.” Declarația a fost făcută de către candidatul Partidului „ȘOR” pentru funcția de primar al orașului Bălți, Marina Tauber, într-un live pe Facebook, făcut din fața Spitalului clinic municipal din Bălți. Tot ea a mai spus că Primăria va oferi sprijin cadrelor medicale, inclusiv suport pentru majorarea salariilor, pentru a-i motiva să rămână să lucreze în spitalele și policlinicile din oraș.

„Știu că, în orașul Bălți, al doilea ca mărime din Republica Moldova, insuficiența de cadre medicale este o problemă extrem de acută. Practic, în fiecare din cele șase centre de sănătate din oraș nu ajung specialiști, iar oamenii sunt nevoiți să aștepte zile întregi și chiar săptămâni, pentru a putea fi examinați de un medic. Însă eu, împreună cu echipa Partidului „ȘOR”, știm cum să rezolvăm această problemă. Ne-a reușit la Orhei, acolo unde am reparat și dotat instituțiile medicale. Așa vom face și la Bălți. Crearea condițiilor prielnice de muncă și susținerea medicilor va opri exodul cadrelor medicale”, a declarat Tauber.

Marina Tauber a mai spus că a ales să nu participe la ședința Parlamentului de la Chișinău și a decis să rămână la Bălți. Potrivit ei, problemele locale nu pot fi schimbate doar  bazându-ne doar pe inițiative la nivel central. Mai ales că, de cele mai dese ori, acestea sunt respinse sau ignorate de majoritatea parlamentară.

Pentru funcția de primar al orașului Bălți au fost înregistrați următorii candidați:

  • Boris Marcoci, candidatul PP ,,Acțiune și Solidaritate”;
  • Ion Straciuc, candidatul PP ,,Acasă Construim Europa”;
  • Maxim Burduja, candidat susținut de PP ,,Partidul Unității Naționale”;
  • Nicolai Grigori;in, candidat independent;
  • Alexandr Nesterovschi, candidatul Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
  • Ivan Tulburi, candidatul PP ,,Partidului Liberal”;
  • Nicolae Chiriliciuc, candidatul Partidului,,Patrioții Moldovei”;
  • Fiodor Ghelici, candidatul PP ,,Partidul Oamenilor Muncii”;
  • Daria Fiodorova, candidata Partidului Politic Moldovenesc ,,Ai noștri”;
  • Marina Tauber, candidata PP ,,Partidul Șor” ;
  • Vladimir Dachi, candidatul PP ,,Noi”.
Marina Tauberprimar de Bălțisistem medical
Comments (0)
Add Comment