Curtea Constituțională a suspendat creditul rusesc

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și cel al Republicii Moldova, privind acordarea unui împrumut financiar de stat  a fost suspendat de către Curtea Constituțională. Asta deși proiectul, a fost adoptat joi, 23 aprilie cu votul deputaților PSRM și PDM, în ambele lecturi. Deputații din opoziție au criticat dur prevederile acordului.

La 23 aprilie, Curtea Constituțională a suspendat legea privind ratificarea acordului încheiat între guvernul Republicii Moldova și cel al Rusiei, în vederea acordării unui credit în mărime de 200 mln de euro.

Vestea despre suspendare a venit la doar câteva clipe după ce președintele CC, Vladimir Țurcan, a fost destituit din funcție, iar în locul acestuia a fost aleasă judecătoarea Domnica Manole, transmite Ziarul de Gardă.

,, Curtea Constituțională a admis cererea depusă de deputatul pro Moldova Serghei Sîrbu, privind suspendarea acțiunii actelor contestate și a suspendat acțiunea, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, până la examinarea în fond a sesizării.”

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și cel al Republicii Moldova, privind acordarea împrumutului, a fost adoptat joi, 23 aprilie cu votul deputaților PSRM și PDM, în ambele lecturi. Parlamentarii din opoziție au criticat dur prevederile acordului și au cerut renegocierea împrumutului rusesc.

Atât premierul Ion Chicu, cât și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, au declarat că dobânda de 2% este una optimă și acceptabilă în condițiile actuale. Anterior, premirul Chicu declara că împtumutul de la ruși este contractat în condiții „acceptabile și „toate speculațiile sunt lipsite de temei”.

 

acordcreditCurtea ConstituţionalăRusiasuspendareaМолдова