La 26 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, în Capitala de Nord a țării va fi mare veselie. Și de această dată, autoritățile din Bălți, au pregătit un amplu program artistic. Tradițional, sărbătoarea va lua start cu o depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, începând cu ora 10:00. Aceasta va fi urmată de un festival de inaugurare a sărbătorii în scuarul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.
Valorile moldovenești vor fi promovate de meșterii populari care vor organiza târguri și expoziții cu lucrări originale. Pentru gurmanzi, piața va fi invadată de mirosul bucatelor tradiționale. Iar amatorii sportului sunt așteptați să ia parte la turneul de fotbal, șah și dame, tenis de masă, lupta „Trânta”.
Viceprimarul Lilia Sava, a invitat bălțenii, dar și oaspeții orașului, să sărbătorească împreună până seara, atunci când pe scenă vor urca vedete naționale și internaționale.