Punctul comun de trecere a frontierei „Palanca” va fi inaugurat săptămâna viitoare, ca urmare a unor înţelegeri încheiate acum doi ani între Republica Moldova şi Ucraina. O perioadă însă, până la finalizarea lucrărilor de reconstrucţie, punctul va funcţiona în regim limitat, scrie deschide.md.
Deschiderea punctului temporar de trecere a frontierei „Palanca” este preconizată pentru 25 iulie. Potrivit reprezentanților Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD/UNDP), obiectivul de bază al proiectului este asigurarea condițiilor mai bune pentru companii și comerț, facilitarea fluxului de pasageri și a bunurilor peste frontieră într-un mod mai sigur, mai transparent respectând principiile de gen, astfel contribuind la stabilizarea şi dezvoltarea continuă a regiunii. Proiectul va avea impact şi un impact mai larg, şi anume „frontieră mai sigură și deschisă” între Ucraina și Moldova.
Bugetul pentru construcție se cifrează la 5,56 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane sunt acordate de Uniunea Europeană, iar 1,06 mln euro – de Guvernul Republicii Moldova.
Punctul comun de trecere a frontierei „Palanca” va fi unul dintre cele șase puncte comune de la hotarul moldo-ucrainean: Briceni – Rosoşeni, Criva – Mamalîga; Larga – Chelimenţî; Cuciurgan – Pervomaisc; Palanca – Udobnoe – Maiaki; Giurgiuleşti – Reni.
Amintim că în data de 17 iulie, a fost inaugurat punctul comun moldo-ucrainean de trecere a frontierei „Cuciurgan – Pervomaisc”. La eveniment au fost prezenți prim-ministrul R. Moldova Pavel Filip și președintele Ucrainei Petro Poroșenko.
Un rol important în realizarea acestor proiecte îl are Misiunea UE de asistenţă la frontiera în Moldova şi Ucraina (EUBAM), în contextul promovării măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, inclusiv activitatea economică externă a agenţilor economici din regiunea transnistreană, precum şi în combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a altor fenomene negative la frontieră.
Frontiera Moldovei cu Ucraina are o lungime de 1222 km, dintre care 453 km sunt pe segmentul transnistrean.