Cu ocazia eliberării Moldovei de fasciști și Zilei Independenței, pe 27 august, la Bălți va fi un show de artificii

Focuri de artificii cu ocazia eliberării Moldovei de fasciști și marcării Zilei Independenței, vor fi lansate pe  27 august la Bălți. Acest show va fi organizat pentru bălțeni la orele 21.00 în piața centrală Vasile Alecsandri.

Anunțul a fost făcut de edilul de Bălți care a precizat că prezența oamenilor în centrul orașului nu va încălca nici o restricție anticovid.

Pe 27 august, la orele 21.00 în piața centrală Vasile Alecsandri se va da un spectacol grandios de focuri de artificii cu ocazia Zilei Independenței, precum și în cinstea celor 76 de ani de la eliberarea Moldovei de invadatorii fasciști. Primarul Renato Usatîi a anunțat despre acest lucru în cadrul unei conferințe de presă luni.

„Există o mulțime de bălțeni care se plimbă prin piață în fiecare seară. Nu cred că acest lucru va afecta cumva măsurile de carantină dacă organizăm artificii festive”, a spus Usatîi, menționând că reprezentanții elitei politice moldovenești, spre deosebire de cetățenii de rând, nu respectă foarte mult propriile instrucțiuni, nu intră în auto-izolare și călătoresc prin țară imediat după sosirea din vacanțe.

În seara zilei de 27 august, Renato Usatîi va organiza în piața Vasile Alexandri din centrul orașului Bălți și o conferință de presă. „Mii de oameni mi-au adresat îndemnuri. Voi ieși într-o conferință de presă pe tema eventualei participări la alegerile prezidențiale ”, a declarat Renato Usatîi.

Menționăm că pentru focurile de artificii nu vor fi cheltuiți bani din  bugetului municipal.

piața centrală Vasile AlecsandriRenato Usatiishow de artificii