Premierul Republicii Moldova a promis majorări de salarii pentru polițiștii de sector.
Chicu a făcut declarația astăzi, în contextul în care, potrivit datelor MAI, în raioane se înregistrează o criză de sectoriști. Potrivit lui Ion Chicu, un polițist de sector lucrează, de regulă, pe patru sate, transmite Agora.md.
În acest context, pentru a atrage mai mulți lucrători din MAI în acest domeniu, prim-ministrul a subliniat că majorările salariale vor fi substanțiale.
„Am cerut, săptămâna trecută MAI-ului și altor instituții de stat să elaboreze un program de restabilire a institutului polițistului de sector. Din 2009 încoace acesta a fost desființat. Noi nu mai avem polițist care discută cu cetățenii, care discută cu tinerii care au crescut singuri, mai ales că școala nu mai are rolul de educator, iar acești tineri au rămas fără suportul și atenția societății. Rolul respectiv îl îndeplinea polițistul de sector.
Reforma poliției efectuată în 2011-2012, a scos acest institut. Acum nimeni nu mai interacționează cu cetățenii, aceștia nu mai știu unde să sune, în situații urgente.
Noi am solicitat MAI în câteva săptămâni să pregătească acest program, vom solicita ca polițistul de sector să aibă pașaportul fiecărui cetățean, va ști fiecare cu ce se ocupă, ce gânduri are, mai ales în ceea ce privește tinerii. Sunt necesare mijloace importante pentru aceasta”, a declarat prim-ministrul.
Amintim că săptămâna trecută, premierul Ion Chicu a cerut ministerului de Interne un program clar de consolidare a instituției polițistului de sector, până în 15 februarie.
Prim-ministrul a condamnat lucrul sectoristului, care, potrivit acestuia, trebuia să cunoască antecedentele persoanelor implicate în omorul tânărului de la Costești, în noaptea Revelionului.