Crima de la Fălești săvârșită de 4 tineri, anterior judecați. Suspecții au ademenit victimele, sub pretextul de a-și lua revanșa în cărți

Cei 4 tineri din Chișcăreni și Mărăndeni, care au săvârșit dublul omor din Hiliuți sunt cu multiple antecedente penale. Aceștia au vârstele cuprinse între 21 și 25 de ani.

Acum o săptămână, victimile au câștigat circa 3000 de euro de la cei 4 vizați mai sus. Însă aceștea ar fi trișat în timpul jocului. Marți, suspecții ar fi ademenit victimile în Mărăndeni, sub pretextul de a-și lua revanșa în cărți. Potrivit poliției jocul așa și nu a avut loc. Tinerii de 25 și 26 de ani din Bălți au fost imobilizați, după care au fost târâți în fâșia forestieră din Hiliuți, Fălești. Aceștea au fost transportați în portbagajul mașinii uneia dintre victime. La fața locului învinuiții i-au ucis definitiv. Loviturile au fost aplicate în regiunea capului cu o rangă de metal. Ulteriom mașina a fost incendiată într-o pădure din Călărași.

Potrivit poliției jocul în cărți este modul de viață atât al victimelor, cât și bănuiților. Aceștia ar fi jucat în casa unui suspect, originar din Mărăndeni. Corpurile neînsuflețite ale victimelor au fost descoperite de un trecător.

Cele 4 persoane reținute sunt cu multiple antecedente penale. 2 dintre ei sunt sportivi de performanță. Cei patru reținuți riscă închisoare pe viață.

Potrivit poliției victimele ca și învinuiții au fost anterior judecați pentru infracțiuni deosebit de grave. Una din victime anterior a fost bănuit și avea statut de inculpat pe omor și tâlhărie. Acesta a fost, recent eliberat la expirarea termenului de un an de măsură preventivă.

 Timp de 8 ore, din momentul depistării cadavrelor, oamenii legii au descoperit infracțiunea, începând de la identificarea victimelor, stabilirea suspecților și reținerea acestora, dar și acumularea probelor care indică implicarea acestora în săvârșirea crime. Potrivit canalul de telegram Ungureanu 112, unul dintre cei uciși, anterior a fost implicat cu alți indivizi într-o serie de tâlhării în raioanele de Nord al R.Moldova, dintre care atacul soldat cu decesul unei femei de 74 de ani, din Bolboci Soroca, pe care au bătut-o și legat-o cu o pereche de colanți de un calorifer. Reamintim că ieri, 4 noiembrie în fășia forestieră din sectorul de vile amplasat în extravilanul satului Hiliuți din raionul Fălești, au fost depistate corpurile neînsuflețite a doi bărbați de 25 și 26 de ani, locuitori ai municipiului Bălți.

 

 

antecedente penaleau ademenitCălărașiîn cărțiînchisoare pe viațăpădurerevanșariscăSuspecțiivictimele
Comments (0)
Add Comment