Mesajul dat vine din partea parohului Bisericii „Sfânta Treime” din cadrul Liceului Prometeu-Protalent din capitală, Ioan Cosoi, cu prilejul Crăciunului, sărbătorit pe data de 25 decembrie de către creștinii ortodocși care se conduc de calendarul de stil nou, transmite IPN.
Menționăm faptul că, Nașterea Domnului Isus Hristos nu este doar un eveniment comemorativ, aniversar, despre momentul întâlnirii lui Dumnezeu cu omenirea, petrecut circa 2000 de ani în urmă, ci este o lucrare permanentă, prin tot ciclul liturgic legat de Nașterea Domnului, prin perioada de pregătire a Postului Crăciunului.
„Pentru mine personal, menirea acestei sărbători este să mă nasc eu din nou și să-l nasc pe fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, în viața mea prin ascultare de povețele lui, prin îndeplinirea faptelor creștinești, prin iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproape”, a menționat preotul.
Mai mult decât atât oamenii se pregătesc spiritual din timp pentru această sărbătoare sfântă, Crăciunului. În ultima săptămână Postului Crăciunului pregătirea este una mai amplificată. Potrivit tradițiilor biserica în această zi de sărbătoare „este ca peștera Bethlehemului” care îl primește pe Fiul lui Dumnezeu. Persoanele care se adăpostesc în această „peșteră” sunt ca „păstorii care primesc nașterea Domnului și sunt ca și cei trei crai de la răsărit care aduc daruri către cei dragi”, spune parohul.
În ziua de Crăciun, liturghia conține o varietate largă de texte și cântări speciale și este precedată de Liturghia de ajun și citirea „Ceasurilor Împărătești”. În aceste zile sfinte de sărbătoare este foarte important ca oamenii să-și păstreze calmul în interiorul sufletesc, să se accepte așa cum sunt, fără reproșuri și ceartă.
„Să ne bucurăm că Iisus, prin nașterea sa, împacă pe om cu Dumnezeu și pe oameni între ei. Cel mai important lucru este să savurăm fiecare clipă, pentru că ele nu se mai repetă. Să fim în familie, să contactăm, telefonăm pe cei dragi care, poate, sunt departe, să zâmbim unii altora, pentru că așa se trăiește cu adevărat o sărbătoare dumnezeiască în profunzime”, a mai spus parohul.
Totodată la Biserica „Sfânta Treime” din cadrul Liceului Prometeu-Protalent există tradiția ca pe data de 25 decembrie să fie primiți colindători mici și mari, care aduc mesajul nașterii Domnului, fapt pentru care primesc daruri de la Moș Crăciun.