„E iadul pe pământ” – a spus secretarul general al ONU despre Ghouta Orientală, regiunea siriană devastată de bombardamente. 10 zile de atacuri aeriene au făcut aproape 600 de morţi.
28 februarie ar fi trebuit să fie prima zi de linişte. Cinci ore fără explozii. Dar n-a fost linişte. Armistiţiul anunţat de Rusia nu a fost respectat. Raidurile au continuat, iar ajutoarele umanitare nu au ajuns la civilii care trăiesc acum sub pământ, în pivniţe şi adăposturi, scrie Digi24.ro.
Ghouta Orientală e un district aflat sub controlul rebelilor sirieni, pe care regimul lui Bashar al-Assad încearcă să-l cucerească cu ajutor militar din partea Rusiei.
«Au trecut două luni de când am fost la şcoală şi mi-am văzut prietenii. Stăm în adăpost, din cauza bombardamentelor. Sper că războiul se va termina şi ne vom întoarce acasă. Sper că bombardamentele din Ghouta Orientală se vor termina», spune o fetiță.
«Nu avem apă de băut. Facem mari eforturi ca să ne asigurăm că e puţină apă pentru copii. Mâncăm o dată pe zi sau nu mâncăm deloc» povestește o mamă.
„Am ieşit şi aşteptăm aici camioanele cu mâncare. Nu mai avem mâncare. Asteptăm. Dacă ne loveşte vreun glonţ, asta e… Vom muri”, spune un copil.