Sute de copii, însoțiți de părinți, au luat cu asalt Orășelul Copilăriei, deschis în parcul „Andrieș”. În timp ce unii au avut grijă să nu le scape niciun carusel, alții s-au aventurat în competiții sportive, au desenat pe asfalt și chiar au încercat să cânte la tobe africane.
Marea veselie a fost organizată de reprezentanții Direcției „Învățământ Tineret și Sport”, dar și de voluntari, care au avut grijă să-i uimească pe cei mici.
La mare solicitare a fost desenatul pe față, numit și face painting. Cei mici au vrut să se asemene cu diferite animăluțe, flori și zburătoare.
Pentru cei care iubesc mișcarea, organizatorii au pregătit tot felul jocuri sportive, unde copiii și-au putut testa reacția.
Și arta pe asfalt a fost pe placul celor mici, care au desenat tot ce le-a trecut prin minte: case, flori, soare, inimioare și tot ce înseamnă pentru ei lumină, căldură și pace.
Cei mai activi copii s-au ales cu cadouri și diplome.