O trupă de dansatori din municipiul Bălți a ocupat locul 1 la concursul internațional pentru copii ”Fantezia de Iarnă”, organizat la Chișinau. Cei 15 pici cu vârsta cuprinsa între 3 și 4 ani au impresionat juriul prin prezența lor scenică dar și prin curajul de care au dat dovadă. La concurs au participat țări precum Grecia, Rusia, Polonia și Ucraina. Copii din Bălți au câștigat premiul 1 cu dansul ”Mașa și Ursu” și” Țiganii”. Câștigătorii au primit în dar câte o jucărie, medalie dar și diplomă.
Concursul a inclus si dansuri individuale. Și aici copii din Bălți au ocupat locuri de frunte.
Cei mai fericiți sau dovedit a fi picii, care au rămas foarte încântați deoarece aceștia au fost la prima lor experiență .
Picii se antrenează de cinci luni de zile. Părinții spun că sunt foarte mulțimiți de rezultatele obținute de copii.
Trupa de dans urmează să participe la alte concursuri organizate în Chișinău, Tiraspol și Odessa.