Modificările stilului de viaţă pot ajuta la prevenirea a patru din zece tipuri de cancer. Rezultatele mai multor studii au demonstrat că o băutură destul de simplă cum este ceaiul poate fi utilă în lupta împotriva tumorilor maligne, scrie Rador.ro.
Patru cercetări, dintre care una publicată în „European Journal of Clinical Nutrition”, iar celelalte trei în revista „Oncotarget”, au arătat că un consum regulat de ceai poate ajuta la protejarea împotriva a patru tipuri de cancer – de esofag, tract biliar, colon şi ovarian.. Experţii amintesc că ceaiul este bogat într-un număr de compuşi cu proprietăţi anticanceroase puternice.
Autorii primului studiu au constatat că riscul de boli ale esofagului, care pot duce la cancer, poate scădea cu 30%, în cazul unui consum de cel puţin o ceaşcă de ceai pe zi.
Rezultatele celui de al doilea studiu au demonstrat că riscul de a dezvolta cancer de tract biliar este cu 34% mai mic pentru persoanele care beau regulat ceai, decât pentru cei care nu consumă această băutură. „Riscul de cancer scade cu 4% cu fiecare ceașcă de ceai băută, în special pentru femei”, a precizat dr. Catherine Hood, expert al Tea Advisory Panel.
Un al treilea studiu a constatat că pentru persoanele care beau cantități mari de ceai riscul de cancer de colon este cu 7% mai mic. Efectul este deosebit de pronunțat pentru femeile și iubitorii de ceai verde.
Al patrulea studiu arată că riscul de cancer ovarian este cu 15% mai mic pentru femeile care consumă ceai în mod regulat. Experții reamintesc că pentru prevenirea bolilor maligne este, de asemenea, importantă menținerea unei greutăţi sănătoase, consumul între 5 şi 8 porţii de fructe şi legume pe zi, creşterea aportului de fibre şi practicarea de exerciţii fizice regulate.