Consultant politic a explicat, de ce a sabotat Dodon ajutorul românesc și de ce i-a fost frică

Săptămâna trecută am putut vedea cu toții modul în care autoritățile moldovene au tratat ajutoarele venite din România. Convoiul umanitar a fost primit sub un pod de la marginea Chișinăului, primirea oficialilor s-a făcut tot acolo. Deși se solicitase ca acțiunea să se desfășoare în Piața Mari Adunări Naționale, Dodon și guvernul său s-au opus. S-au invocat măsuri de protecție din cauza stării epidemiologice. Praf în ochi. Pe 9 mai, PSRM-ul a putut organiza o acțiune pentru celebrarea zilei Victoriei împotriva Fascismului. S-au adunat câteva sute de mașini, cu steaguri roșii, relatează deschide.md.

Încă de la venirea doctorilor români, care aveau misiunea de a-i ajuta pe doctorii moldoveni în lupta cu COVID-19, s-a observat faptul că li se pune bețe în roate, că se încearcă diminuarea impactului de imagine al acțiunii. A fost o încercare de spargere a delegației încă din momentul când aceasta a trecut Prutul: s-a întârziat cu evenimentul primirii oficiale, invocând-se lipsa sonorizării; doctorilor români li s-a oferit cazare într-un spațiu impropriu, într-un cămin cu toaleta pe hol; un procuror moldovean s-a trezit să organizeze un protest ”ad-hoc”, ca doctorii ce ajunseseră în Bălți să nu fie cazați în același spațiu cu acesta.

Autoritățile moldovene au vrut să minimizeze total impactul acțiunii, ba chiar să o ducă în derizoriu. Premierul Chicu spunea că doctorii români au venit să învețe de la cei moldoveni.

Din primul moment – venirea personalului medical românesc și până în ultimul moment – sosirea și predarea ajutorului românesc, autoritățile moldovene au sabotat această acțiune. Personalului de pe mașinile din convoi nu li s-a oferit nici măcar o sticlă cu apă, deși oamenii fuseseră pe drum câteva ore și au stat până s-a făcut predarea ajutoarelor. Desigur, delegația din România nu avea nevoie de aceea ”sticlă de apă”, vorbim de semnificația unui gest total neprietenesc. Oamenilor veniți să te ajute poți să le arăți un minim respect, să le oferi un minim tratament, să arăți un minim de ”ospitalitate”. Nu cred că bugetul Republicii Moldova sărăcea dacă erau aduse 50 de sticlă cu apă și oferite personalului de pe mașini, cei care au făcut un efort pentru a aduce medicamente și echipamentele atât de necesare. Dar vorba celebră: ”diavolul se ascunde în detalii” și-a dovedit încă o dată valabilitatea. Un gest neprietenesc făcut special pentru… ochii și urechile celor care trebuiau să vadă această atitudine…

De ce a sabotat Dodon ajutorul românesc?

Până să trecem la elaborarea ipotezei, trebuie spuse câteva lucruri:

Dodon și PSRM au avut întotdeauna lângă ei un staff profesionist. Chiar dacă unora nu le place președintele pro-rus, trebuie spus că, de-a lungul anilor, acesta a lucrat profesionist. A avut bani, uneori oferiți în pungă direct din ambasada Federației Ruse, alteori oferiți de sponsori generoși. Au avut echipe de consultanță, au făcut cercetări sociologice, au avut resurse pentru implementarea strategiei. Au calculat fiecare mișcare, n-au făcut lucrurile fără cap. Nici acum n-a fost vorba de lipsa expertizei. Și staff-ul lui Dodon putea aprecia faptul că un astfel de tratament va duce la o radicalizare a electoratului unionist, a electoratului pro european, dar și al celui de ”centru”. Dodon nu poate câștiga alegerile doar cu electoratul pro-rus, are nevoie și de câteva procente cel puțin din bazinul electoratului de ”centru”, al acelor oameni care nu rezonează la mesajele geopolitice, care nu sunt neapărat pentru Vest sau pentru Est, așa cum am spus și în analiza trecută, al celor care nu vor neapărat nici cu Rusia nici cu UE.

Al doilea lucru esențial, care trebuie spus, este faptul că Dodon a încercat, după înlăturarea Maiei Sandu de la guvernare, să transmită că este președintele dialogului, cel care se situează pe ”centru”. Desigur, mai nimeni din Vest nu l-a crezut, dar asta a fost o strategie, în special pentru ochii europenilor. A început să transmită bezele peste Prut, a început să folosească apelativul ”frații noștri”, când vorbea despre români. A vrut să câștige puncte și s-a folosit de poza făcută cu Iohannis, deși la aceea întâlnire președintele român i-a spus foarte clar poziția României. A făcut totul să pară că nu mai este Dodon din campania prezidențială trecută, candidatul care umplea ziarele PSRM cu povestea ”jandarmului român”. Nu mai era românofobul.

Cu toate acestea, Dodon și-a încălcat strategia pe care a avut-o în ultima perioadă, a ignorat posibilele pierderi electorale din plan intern, a mobilizat electoratul advers, tratând mai mult decât ostil ajutorul românesc.

De ce? De frică.

Frica nu de propriul electorat, ci de reacția lui Putin și a Moscovei. Este singura explicație rațională în acest moment. Atunci când gesturile tale au consecințe negative de imagine, iar tu știi asta și totuși le faci, înseamnă că există niște rațiuni politice mai presus de pierderile tale, pe care ți le asumi.

Dodon a vrut să se vadă la Moscova că el nu agreează ajutorul venit din partea României și să își dovedească atașamentul pe care îl are în continuare față de Kremlin. A vrut să arate că tratează diferit cele două părți și că rămâne loial, chiar dacă Moscova a trimis un ajutor mai mult decât modest.

În aceste momente, când Federația Rusă este la pământ, când se vede că pandemia face ravagii în țara condusă de Putin, când situația economică este dezastroasă din cauza scăderii prețului la petrol, președintele Dodon a vrut să protejeze nu doar imaginea Rusiei și să arate în continuare că ține linia Kremlinului ci s-a protejat pe el. Pur și simplu, Igor Dodon, trăind într-un spațiu mental îmbibat de simbolistica sovieto-rusă este dominat de fricile ce bântuiau mințile liderilor din țările socialiste din vremea războiului rece: frica de a fi perceput ca trădător, frica de a fi perceput că face joc dublu.

Probabil mai sunt și alte rațiuni în spate. În timp, vom afla și alte motive pentru care Dodon a vrut să arate fidelitate totală față de Moscova, de ce a vrut să le arate acestora că el tratează cu spatele ajutorul românesc. Este clar că ceva s-a schimbat și în strategia Moscovei, care până acum încuraja conducerea Republicii Moldova să ia bani de oriunde, să se folosească cât se poate de mult de Vest, fără însă a trece granița roșie, integrarea europeană.

Toate acțiunile de șicanare, de diminuare a imaginii simbolice a ajutorului venit din România, toate gesturile mici, nu au fost pentru uzul intern, ci pentru ochii Moscovei. Dodon și PSRM au construit narativul ”primul ajutor contează”, restul nu mai e important. E drept, Rusia a trimis chiar la început câteva măști de protecție. Dar România a trimis tone de echipamente. Președintele pro-rus n-a vrut să pună Moscova în inferioritate față de București, nu a vrut să arate cetățenilor că tot ce poate da Rusia Republicii Moldova este o cutie de carton, ruptă pe la colțuri, plină cu teste nefolositoare.

Sursa: hrițuc.ro

ajutorul românescCristi HrițucDodonfricăsabotarea