CONSTRUCȚIILE CARE URMEAZĂ SĂ FIE DATE ÎN EXPLOATARE AU AJUNS ÎN VIZORUL PRIMĂRIEI

Viceprimarul de Bălți, Igor Șeremet și Arhitectul Șef, Veaceslav Coadă au verificat câteva construcții care urmează să fie date în exploatare de unii agenți economici. Potrivit regulamentului, avizul primit din partea autorităților publice locale le va permite agenților economici să-și desfășoare activitatea.

Primul obiect care a fost supus controlului cu privire la respectarea rigorilor de construcției, dar și amenajarea aspațiilor verzi au fost atât halele cât și teritorilul unui complex de vânzare a tehnicii agricole.

Când au ajuns să verifice ce-a de a două construcție care urma să fie dată în exploatare, agentul economic îți desfășura deja activitatea.

Este vorba despre un magazin de telefonie mobilă care se află față în față cu piața din Cartierul opt. Aici, Igor Șeremet împreună cu arhitectul șef și-au arătat nemulțumirea față de construcția și amenajarea stațiilor de de troleibuze și microbuze.

O acțiune similară de verificare a avut loc la aînceputul lunii martie.