Consiliul Uniunii Europene aprobă impunerea de sancţiuni Belarusului

Miniştrii de Externe din ţările Uniunii Europene s-au pronunţat, vineri după-amiază, în favoarea impunerii de sancţiuni Belarusului, în contextul acţiunilor de reprimare produse după scrutinul prezidenţial contestat puternic de opoziţie, afirmă oficiali UE.

„Miniştrii de Externe şi-au dat acordul pentru sancţionarea oficialilor responsabili de represiune şi urmează să fie stabilită o listă cu numele celor responsabili”, au declarat oficiali de la Bruxelles, transmite digi24.ro.

Uniunea Europeană a avertizat că ar putea impune sancţiuni Administraţiei din Belarus, în contextul în care scrutinul prezidenţial care nu a fost „nici liber, nici echitabil” a fost urmat de acţiuni de reprimare. Sute de persoane au fost rănite în cursul confruntărilor dintre protestatari şi forţele de ordine, iar mii de manifestanţi au fost reţinuţi.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a cerut autorităţilor din Belarus să înceteze reprimarea protestelor.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko

Potrivit rezultatelor finale, anunţate vineri de Comisia Electorală Centrală, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a câştigat scrutinul prezidenţial cu 80,1% din voturi, iar principalul candidat al opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 10,12%. Anna Kanopaţkaia a obţinut 1,68% din voturi, Andrei Dmitriiev 1,21%, iar Serghei Cherecen 1,14%. Prezenţa la urne a fost de peste 84%.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat.

Pe fondul presiunilor, Administraţia Aleksandr Lukaşenko a semnalat vineri că este dispusă la „dialog obiectiv” cu partenerii străini pentru depăşirea crizei politice.

Administraţia Vladimir Putin a denunţat, joi, tentativele străine în sensul destabilizării Belarusului. Rusia „observă tentative clare de ingerinţe externe cu scopul divizării societăţii şi destabilizării situaţiei din Belarus”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova.

Precizăm că victoria lui Aleksandr Lukașenko, considerat ultimul dictator din Europa, s-a lăsat cu un val de proteste în toată țara, iar poliția a făcut tot posibilul pentru a descuraja protestatarii. Totuși,  sute de oameni din toată țara au ieșit în stradă pentru a-și exprima dezacordul cu rezultatul scrutinului care a avut loc la 9 august curent.

Sursa: agora.md

Consiliul Uniunii EuropenesanctiuniБеларусь