Consecințele pandemiei: mulți bălțeni nu au resurse pentru a achita facturile

Efectele pandemiei se fac tot mai resimțite. Oamenii nu au suficiente resurse pentru a-și achita facturile. Spre exemplu Regia ,,Apă-Canal-Bălți” anunță că din suma totală pentru consumul de apă din luna martie, doar un sfert a ajuns în bugetul întreprinderii. Astfel situația financiară a companiei devine tot mai critică. Cheltuielile fiind de 4 ori mai mari decît veniturile.

Conform facturilor, pentru luna martie, consumatorii datorau întreprinderii Regia ,,Apă- Canal-Bălți” circa 2 milioane de lei, însă s-au achitat facturi în sumă de doar 470 de mii de lei. Despre aceasta a anunțat, directorul întreprinderii, Leonid Babii. Potrivit acestuia, cheltuielile companiei de aprovizionare cu apă sunt de 4 ori mai mari decât veniturile. Din suma totală pentru consumul de apă, din luna martie, doar un sfert a fost transferat întreprinderii de resort.

Regia ,,Apă-Canal-Bălți” suferă pierderi majore și din cauza conexiunilor ilegale la sistemul  de alimentare cu apă.

Lupta împotriva consumului fraudulos de apă la Bălți este în plină desfășurare. Leonid Babii a menționat că la toate spălătoriile auto din oraș vor fi instalate contoare electronice.

În total, bălțenii datorează Întreprinderii Regia ,,Apă-Canal-Bălți” mai mult de 7 milioane de lei. Datoria persoanelor fizice este de 4,5 milioane de lei, iar a agenților economici – 2,5 milioane.

Apa –Canalconsecințeledatoriipandemia