Comisia Europeană acordă un ajutor de urgenţă de 63 de milioane de euro pentru Liban

Comisia Europeană a aprobat acordarea unui ajutor de urgenţă pentru Liban în valoare totală de 63 de milioane de euro: 33 de milioane de euro au fost alocate vineri, iar 30 de milioane duminică în cadrul unei conferinţe speciale a donatorilor, informează Agerpres.

„În cursul conferinţei donatorilor pentru Beirut şi pentru libanezi, Comisia Europeană a promis un total de 63 de milioane de euro, dintre care 33 de milioane fuseseră deja anunţate de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen”, a precizat comisarul european Janez Lenarcic, responsabil pentru gestionarea crizelor.

„Noua finanţare umanitară din partea UE va fi făcută prin agenţiile ONU, ONG-uri şi organizaţii internaţionale. Ea va constitui obiectul unui control strict. De acest ajutor vor beneficia persoanele cele mai afectate cu scopul de a-şi acoperi necesităţile esenţiale”, a spus comisarul.

„De asemenea, ne-am angajat să-i susţinem pe libanezi pe termen lung pentru a-i ajuta să se ridice”, a adăugat Lenarcic.

Un incendiu izbucnit marţi într-un depozit unde erau stocate de şase ani 2.750 de tone de azotat de amoniu în portul din Beirut a provocat o deflagraţie enormă care s-a soldat cu peste 150 de morţi, peste 6.000 de răniţi, zeci de dispăruţi şi sute de oameni rămaşi fără adăpost, potrivit ultimului bilanţ. Explozia a dus la revolte şi furie împotriva neglijenţei liderilor politici.

Sursa: digi24.ro

ajutor de urgenţăComisia EuropeanăLiban