Comercianții de mezeluri nu au frică nici de Dumnezeu: iată ce au filmat polițiștii

În Capitală magazinele, dar și persoanele fizice vând sute de kilograme de produse din carne și mezeluri cu termenul de valabilitate expirat și fără nici un act care să demonstreze că, în general, acestea sunt bune pentru a fi consumate de oameni, sctie Sputnik

Ofițerii Secției Investigare Fraude Economice a Inspectoratului de Poliție din sectorul Râșcani, Chișinău, în comun cu angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au efectuat controale inopinate la 11 agenți economici și două persoane fizice, specializați în comercializarea produselor din carne și mezeluri.

În cadrul verificărilor oamenii legii au depistat încălcări grave a regulilor și normele sanitare. Și anume, produsele din carne și mezelurile erau comercializate în lipsa actelor de proveniență, în lipsa certificatelor de calitate, termenul de valabilitate expirat, iar angajații nu aveau acte medicale.

Polițiștii au ridicat și scos din circuit mărfuri în cantitate de 300 de kg, în valoare de 32 000 de lei, până la obținerea investigațiilor de laborator.

În privința celor 11 agenți economici și două persoane fizice au fost întocmite procese verbale cu privire la contravențiile depistate, în total fiind aplicate amenzi în sumă de 42000 lei.