Ciocan pune punctele pe i şi vorbeşte în detalii despre avizul comisiei de la Veneţia

Comisia de la Veneţia a avizat pozitiv modificările la Codul Electoral al Republicii Moldova, elaborate de un grup de deputaţi ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale (CC) din 4 martie 2016.

În acest sens, TRIBUNA l-a contactat pe Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan pentru a face claritate vizavi de mai multe aspecte ce ţin de avizul respectiv.

Iurie Ciocan a precizat că, Comisia de la Veneţia a avizat pozitiv întreg proiectul, însă s-a expus mai extins pe proiectul propriu-zis.

„Proiectul a fost aprobat așa cum a fost transmis de la Parlament. A fost sută la sută acceptat pozitiv, doar că Comisia a zis că, în paralel, pe viitor trebuie să se atragă atenția la unele detalii și au făcut recomandări. De exemplu, ar trebui să fie revăzută norma constituțională privind cenzul de ședere permanentă în RM de 10 ani, ori ar trebui să fie revăzută modalitatea de colectare a semnăturilor – ca un om să poată să depună semnături pentru mai mulți candidați. Ele au fost la nivel de discuții, nici nu s-au formalizat într-o responsabilitate juridică pentru RM. Dar proiectul care a fost transmis a fost sută la sută aprobat pozitiv”, a punctat Ciocan.

Totodată, rugat să facă o retrospectivă a celor mai importante prevederi din Codul Electoral, Iurie Ciocan a menționat că „nuanțele sînt foarte simple, iar CC, prin hotărîrea din 4 martie, a revigorat prevederile Codului Electoral existent în 2000”.

„După anul 2000 şi pînă în 2016, sigur că, Codul a suferit destul de multe modificări și ajustări, practic toate fiind avizate de către Comisia de la Veneția. În acest context, s-a elaborat un proiect de lege privind modificarea normelor revigorate de CC. De exemplu, în versiunea 2000 a Codului Electoral, perioada electorală dura 90 zile, iar acum – doar 60. Numărul de semnături în ultima redacție a Codului Electoral, dacă îl extrapolăm la ce avem astăzi, deci ar trebui să fie cam 180 mii de semnături pentru fiecare candidat, ceea ce nici într-un caz nu poate fi acceptat. Acum s-a redus la 15 mii. S-a stabilit că din fiecare din jumătate din unităţile administrativ-teritorială de nivelul doi să fie nu cîte 10 mii semnături, dar cîte 600 de semnături etc. Sînt niște nuanțe de ajustare a legii revigorate de CC la cadrul general al Codului Electoral”, a explicat Ciocan.

Întrebat cum rămîne cu norma precum că modificările în Codul Electoral nu se fac cu cel puțin jumătate de an înainte de campania electorală, Președintele CEC a declarat că „este un clișeu, nu este adevărat”. „Există o recomandare a Comisiei de la Veneția în Codul Bunelor Practici care spune că nu se mai fac modificări la lege, în momentul în care deja se intră în perioada electorală. Asta pentru a da posibilitate tuturor celor care s-au angajat în campania electorală să cunoască regulile din timp. Acesta-i principiul, nu-i bătut în cuie, nu știu cine a creat clișeul că nu se mai poate. Avizul pozitiv al Comisiei de la Veneția încă odată ne arată nouă că se poate”, a afirmat el.

Iurie Ciocan a mai spus că, în cazul în care nu era așa, Comisia nici nu avea să de-a aviz pozitiv.

„Noi avem mai puțin de 6 luni pînă în ziua alegerilor. Apropo, a fost remarcat și faptul că proiectul de lege a fost pe larg mediatizat. Noi proiectul dat l-am coordonat, inclusiv și cu partidele. Aici surprize nu vor fi. Comisia a recomandat ca în această sesiune să fie modificat Codul Electoral, dar sesiunea se termină la mijlocul lunii iulie. Respectiv, dacă Parlamentul în iulie va adopta modificările la Codul Electoral, asta oricum nu va fi tîrziu”, a conchis Ciocan.

SURSA: tribuna.md