Cine sunt cei 3 ex-şefi de bănci şi un şef de la BNM trimişi în judecată

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea și expedierea în judecată a unui alt episod din dosarul ”frauda bancară”, în care, în calitate de inculpați figurează numele a trei foști şefi ai celor trei bănci falimentate (Banca de Economii (BEM), Unibank și Banca Socială), precum și un șef de Direcție din cadrul Băncii Naționale a Moldovei (fost administrator special al BEM), transmite Știri.md.

În total, în acest episod, procurorii au expediat în instanța de judecată 49 volume în care se conțin probe pertinente, concludente care dovedesc vinovăția persoanelor acuzate.

Învinuiți de escrocherie în proporții deosebit de mari

În concret, aceștia sunt învinuiți de comiterea ”escrocheriei în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale”, unul dintre ei fiind suplimentar acuzat și de ”spălarea banilor în interesul organizației criminale, în proporții deosebit de mari”.

Obiectul cauzei penale diferite justiției îl constituie fapte penale săvârșite în intervalul octombrie – noiembrie 2014, exprimate prin sustragerea mijloacelor bănești prin intermediul efectuării plasamentelor bancare ce au fost puse la dispoziția membrilor asociației criminale, cu ulterioara prejudiciere a bugetului public național în sumă de peste 2,2 miliarde de lei, explică Procuratura.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunilor, procurorii au instituit sechestre pe bunurile inculpaților estimate la circa 2 miliarde de lei.

De notat că, Procuratura Anticorupție continuă urmărirea penală denumită generic ”Frauda Bancară” pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în această schemă ilegală și recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiuni.

Cine sunt bancherii anchetați

Amintim că anterior s-a menţionat că printre bancherii anchetaţi se numărau: Viorel Bîrcă, care a condus BEM în anii 2014-2015, exact când a fost apogeul fraudei bancare, și a fost reținut și în mai 2015, dar după o perioadă de arest a fost eliberat; Dumitru Țugulschi, care a condus Unibank în anii 2010-2015, și el reținut anterior în dosarul fraudei bancare; fostul președinte al Băncii Sociale, Sergiu Albot, care a ocupat și postul de vice-președinte la Unibank, dar și cel de economist la BNM; Natalia Rahuba care a preluat, la 1 iunie 2014, funcția de președintă a Băncii Sociale, în urma demisiei lui Albot.

Totodată printre cei anchetaţi era şi fostul șef Direcției supraveghere specială a BNM, Ion Ropot, care a fost o perioadă plasat în arest.

Menționăm că Banca de Economii, Unibank și Banca Socială au ajuns în anii 2012-2014 sub controlul lui Ilan Şor, care a anunțat chiar și un plan de fuziune a acestor bănci.

Foto:știri.md.

Cine sunt cei 3 ex-şefi de bănci şi un şef de la BNM trimişi în judecată