La data de 28 decembrie 2021, noul Ambasador al SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, a depus la Washington DC jurământul de intrare în funcție. Ambasadorul Logsdon va sosi în curând în Moldova pentru a conduce echipa Ambasadei în continuarea consolidării relației bilaterale SUA-Moldova pe care cele două țări ale noastre au edificat-o în ultimii circa 30 de ani, se arată în comunicatul emis de U.S. Embassy Moldova.
Membru de carieră al Serviciului Diplomatic de nivel superior, Ambasadorul Logsdon a fost cel mai recent Șef de cabinet al Subsecretarului pentru Creștere Economică, Energie și Mediu și, înainte de aceasta, a fost Asistent Principal Adjunct al Secretarului de Stat în Biroul Resurse Energetice. A fost, de asemenea, Șef adjunct al misiunii Ambasadei SUA la Berlin, Germania, servind ca Însărcinat cu afaceri, a.i. din luna ianuarie a anlui 2017 până în mai 2018.
Acesta înainte de a pleca la Berlin, a fost Asistent Executiv al Secretarului de Stat adjunct pentru Management și resurse și a fost, de asemenea, secretar executiv adjunct al Departamentului de Stat. Funcțiile sale anterioare le includ pe cea de director al Centrului de operațiuni, director al Oficiului pentru Afaceri Ruse și șef adjunct al misiunii din Tbilisi, Georgia. Totodată a fost și consilier politic la Kiev, Ucraina; și a ocupat o varietate de poziții în Bangkok, Thailanda; Almaty, Kazahstan; Islamabad, Pakistan; și Stuttgart, Germania. Ambasadorul Logsdon vorbește limbile rusă, ucraineană, thailandeză și germană. Studiază limba română.
Menționăm că, Ambasadorul Logsdon este originar din Sewickley, Pennsylvania. Domnia Sa deține o diplomă de master în relații internaționale de la Universitatea din Virginia și o diplomă de licență în guvernare de la Universitatea Notre Dame. La Chișinău i se va alătura soția, Michelle, ofițer recent pensionat al Serviciului Afaceri Externe.