,,Cine e acum balabolul?”. Dodon și-a început vizita în locuri sfinte prin minciună

,,Și dacă astăzi nu plec, atunci cine e balabol?”

Excursia prin locurile sfinte ale Greciei, președintele moldovean Igor Dodon a început-o prin minciună. Despre faptul, că el însoțit de 14 gărzi de corp intenționează să meargă pe Athos, a anunțat miercuri, Renato Usatîi. Dodon a răspuns joi, la ceremonia dedicată Zilei Independenței. ,,Și cine va fi balabolul, dacă eu astăzi nu plec”, a spus Dodon jurnaliștilor, făcând aluzie la Usatîi. Întradevăr, ,,astăzi” el nu a plecat. A mers în ziua următoare, informând despre aceasta pe pagina sa de făcebook. În textul său, a recomandat insistent să nu fie criticat.

Amintim, că Renato Usatîi a prezentat un document al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. În care este menționată lista delegației, în care sunt incluse 9 persoane plus paza.

Astăzi serviciul de presă al președintelui a menționat că călătoria „Este o vizită privată. Fiecare merge din contul său, ca și în toți anii precedenți.” fără însă de a fi precizat câte persoane vor fi și de câte gărzi de corp va fi însoțit totuși președintele, și cine le achită lor această vizită. Tot astăzi pe rețelele de socializare, mulți s-au întrebat: ,,Și cine e acum balabolul?”  Pentru că astfel președintele Igor Dodon, și-a arătat o altă față, ipocrită. De această dată, este una specială prin care încearcă să le spună milioanelor de cetățeni, ,,voi stați izolați în Moldova, țara care se menține de ceva luni în zona celor roșii. În acest răstimp eu voi vizita și pentru voi țările lumii.” Iar aceasta pare a fi o bataie de joc atâta timp cât, mai ieri a revenit de la odihnă.

Igor Dodon președintele RM, 21 august: ,,Astăzi sau mâine dimineață la prima oră revenim acasă. și o să avem o săptămână foarte încărcată, săptămâna viitoare.”

La exact o săptămână Igor Dodon a mers să bată la poarta raiului pe muntele Athos, pentru a se ruga pentru binele țării. Probabil cel mai oportun moment, pentru el. Însă într-o perioadă tumultoasă pentru țară maracată de secetă, problemele din agricultură, numărul mare de infectare cu noul coronavirus, criza politică și economică.

Cât despre deplasarea în Grecia, țară care nu face parte din listat statelor verzi, serviciul de presă de la președenție nu a comentat dacă la revenirea în țară Igor Dodon va sta sau nu în autoizolare, atâta timp cât vizita nu e nici în scop de lucru dar nici de sănătate.

balabolDodonGreciaRenato Usatii