Cinci întrebări ale deputaților despre coronavirus către ministra Sănătății

Ce facem dacă se termină testele sau cum se verifică pasagerii la frontiera terestră

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a fost audiată, joi, în Parlament. Mai exact, aceasta a prezentat măsurile pe care le întreprind autoritățile pentru prevenirea epidemiei de coronavirus în țara noastră.

Deputații au luat-o la întrebări pe ministră. Vedeți mai jos cinci dintre ele, cu răspunsurile oferite.

Cum sunt verificați pasagerii de la punctele terestre de trecere a frontierei?

În condițiile în care la Aeroportul Internațional Chișinău au fost instalate două termoscanere prin care trec toți pasagerii, deputații au vrut să știe cum sunt verificați călătorii care intră în țară prin celelalte puncte de trecere a frontierei.

„Punctele de trecere terestre nu sunt dotate cu termoscanere, fiindcă este mai simplu, reieșind din comoditatea pasagerilor care ar trebui să iasă din transport. Se face termometria cu termometrele cu care este dotată Poliția de Frontieră. Chiar și așa, persoana poate să administreze ceva și, în momentul în care trece frontiera, să nu aibă febră. Este foarte important, noi atenționăm fiecare cetățean care vine din zonele de risc, să anunțe despre oportunitatea completării fișei epidemiologice”, a explicat ministra.

Cum sunt monitorizate persoanele care vin din zone de risc?

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a fost audiată, joi, în Parlament. Mai exact, aceasta a prezentat măsurile pe care le întreprind autoritățile pentru prevenirea epidemiei de coronavirus în țara noastră. Deputații au luat-o la întrebări pe ministră. Vedeți mai jos cinci dintre ele, cu răspunsurile oferite.

Cum sunt verificați pasagerii de la punctele terestre de trecere a frontierei?

În condițiile în care la Aeroportul Internațional Chișinău au fost instalate două termoscanere prin care trec toți pasagerii, deputații au vrut să știe cum sunt verificați călătorii care intră în țară prin celelalte puncte de trecere a frontierei.

„Punctele de trecere terestre nu sunt dotate cu termoscanere, fiindcă este mai simplu, reieșind din comoditatea pasagerilor care ar trebui să iasă din transport. Se face termometria cu termometrele cu care este dotată Poliția de Frontieră. Chiar și așa, persoana poate să administreze ceva și, în momentul în care trece frontiera, să nu aibă febră. Este foarte important, noi atenționăm fiecare cetățean care vine din zonele de risc, să anunțe despre oportunitatea completării fișei epidemiologice”, a explicat ministra.

Cum sunt monitorizate persoanele care vin din zone de risc?

„Absolut toți cetățenii care intră în țară din zonele de focar completează această fișă epidemiologică. Dacă e vorba de rutele din Italia, toți completează fișa. Ulterior, fișa se transmite scanată la Agenția Națională de Sănătate Publică (ANSP), care își are structurile sale în teritoriu. Sunt informați medicii de familie, conform adreselor indicate în fișă, în responsabilitatea cărora este monitorizarea. Avem situații când persoanele indică eronat datele sau nu le indică. În cazul dat depinde de responsabilitatea fiecăruia. În România există răspunderea pentru faptul că ai expus riscului epidemiologic alte persoane. Legislația RM nu conține această răspundere”, a răspuns Viorica Dumbrăveanu.

Au fost înregistrate cazuri de infectare în Republica Moldova?

Ministra Sănătății a spus că, până în prezent, nicio persoană din Republica Moldova nu a fost infectată cu noul tip de coronavirus.

„Da, au fost cazuri când am avut persoane suspecte de coronavirus, inclusiv persoane care s-au întors din nordul Italiei, dar a fost exclusă infecția în urma verificărilor”, a spus ea.

Ce facem dacă se termină testele?

În prezent, Republica Moldova dispune de 680 de teste pentru depistarea virusului și de 200 teste pentru confirmarea acestuia.

„Se realizează aplicarea testelor pentru depistare și confirmare doar dacă există simptomatica că persoanele pot fi infectate cu coronavirus. Persoanele vizate sunt deferite către Spitalul „Toma Ciorbă”. Până în prezent, au fost testate două persoane. Aceste teste sunt oferite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Deja am coordonat cu Centrul de control al bolilor, ei o să ne ofere încă 1.000 de teste. Sunt persoane care vin și solicită să fie realizat testul, dar el se face doar dacă există simptomele. Aceste teste sunt realizate în cadrul unui singur laborator acreditat de OMS din cadrul ANSP. Există protocoale strict determinate”, a menționat ministra.

Cine monitorizează ca farmaciile să nu ridice artificial prețurile?  

Guvernul a aprobat deja un proiect de hotărâre care stabilește că adaosul comercial pentru măști medicale, mănuși și dezinfectante nu poate depăși 20%. Autoritatea responsabilă de verificarea implementării acestei prevederi este Serviciul Fiscal de Stat.

„Panica și dezinformarea care se realizează a generat nu doar în Republica Moldova prețuri majorate. Într-adevăr, pe plan mondial se atestă o creșterea a prețurilor la măști. Noi avem un singur producător autohton, dar un producător mic, cu o capacitate redusă. Noi suntem total dependenți de măștile importate. Măștile cu nivel de protecție mai înalt, care se vând la câțiva zeci de lei, prețul acestora de import a crescut substanțial. Noi trebuie să revenim să examinăm necesitatea și oportunitatea creării a unui depozit farmaceutic centralizat. În asemenea situații critice să avem rezerva necesară”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Sursa: agora.md

deputațiîntrebăriMinistra Sănătățiiministrul al sănătățiiMuncii și Protecției SocialeparlamentulViorica Dumbrăveanu