Chicu: Se prognozează un deficit bugetar de 20 de miliarde de lei

Prim-ministrul Ion Chicu susţine că pentru anul curent se prognozează un deficit bugetar în valoare de circa 20 de miliarde de lei, în comparație cu 16 miliarde – prognozate după ultimele rectificări operate la bugetul de stat. Prognozele vin în contextul în care, odată cu instalarea stării de urgență la mijlocul lunii martie, încasările bugetare au fost în scădere, transmite IPN.

„Vă amintiți, Guvernul a fost în Parlament cu rectificarea bugetului, cu un deficit bugetar de 16,2 miliarde de lei. Urmărind evoluția respectivă, noi înețelegem că și această cifră este prea optimistă. Noi deja credem și prognozăm un deficit mai mare de 20, dacă se mențin aceste diminuări”, a declarat premierul într-o conferință de presă.

Ion Chicu spune că urmează să fie identificate surse de finanțare a acestui deficit sau să fie excluse anumite cheltuieli. Patru miliarde urmau să fie acoperite din creditul rusesc. În condițiile în care legea de ratificare a acordului de împrumut a fost declarată neconstituțională, s-a înaintat un demers către partea rusă cu propunerea de a renegocia acordul. Deocamdată, nu a parvenit un răspuns.

Șeful cabinetului de miniștri a mai spus că autoritățile contează și pe asistența macrofinanciară de urgență, în valoare de o sută de milioane de euro, acordată de Uniunea Europeană. Prima tranșă urmează să ajungă în iunie-iulie, iar a doua – la sfârșitul anului curent sau începutul anului viitor. Autoritățile de la Chișinău așteaptă de la Comisia Europeană proiectul memorandumului pentru prima tranșă. „Mai căutăm și alte surse. Ne orientăm și pe piața internă”, a mai spus premierul.

Referindu-se la asitența macrofinanciară, acordată prin memorandumul din 2017, premierul s-a arătat optimist că Republica Moldova va obține tranșa a doua, în valoare de 30 de milioane de euro. Ion Chicu a spus că, atunci când Guvernul a fost învestit, pentru cea de-a doua tranșă mai rămâneau să fie îndeplinite două condiții. Dar Uniunea Europeană a mai înaintat altele opt. Premierul afirmă că au fost înregistrate progrese, însă este sceptic cu privire la una dintre condiții, și anume cea legată de Legea cu privire la ONG-uri. Potrivit premierului, redacția propusă este în detrimentul Republicii Moldova și el nu ar susține-o, însă decizia le aparține deputaților.

Sursa: deschide.md

bugetdeficitIon Chicu