Premierul Ion Chicu susține că decizia Curții Constituționale (CC) cu privire la declararea neconstituțională a legii privind ratificarea acordului de împrumut cu Federația Rusă „este obligatorie spre executare”, iar Guvernul va identifica surse pentru acoperirea „găurii bugetare provocate de această decizie”.
„CCM a luat o decizie. E obligatorie spre executare. Precum e obligatorie spre executare și finanțarea cheltuielilor prevăzute în legea bugetului de stat. Guvernul va identifica sursele necesare pentru acoperirea găurii bugetare provocate de această decizie. Nu renunțăm la nici un proiect din cele menite să susțină cetățenii, agenții economici sau de reabilitare a infrastructurii drumurilor”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.
Decizia CC a fost primită diferit de politicienii de la Chișinău. Partidele din opoziție au calificat decizia CC ca fiind una curajoasă, în pofida presiunilor și amenințărilor. De cealaltă parte, președintele Igor Dodon și PSRM spun că avem un semnal clar că CC a fost politizată.
Joi, 7 mai, judecătorii CC au declarat neconstituționale: Acordul între Guvernul R. Moldova și Guvernul Federației Ruse, Legea nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul R. Moldova privind acordarea Guvernului R. Moldova a unui împrumut financiar de stat, Hotărârea Guvernului nr.169 privind inițierea negocierilor și Hotărârea Guvernului nr.252 privind aprobarea acordului.
Examinarea a durat peste 10 ore și a avut loc în lipsa judecătorului Eduard Ababei, care a cerut autorecuzarea din motiv că este cumnat cu Serghei Pușcuța, ministru al Finanțelor.
Sursa: zdg.md