Cea mai scurtă stradă din Bălți măsoară puțin peste 50 de metri iar cea mai lungă exact 8400 de metri. Ambele trec prin centrul orașului și chiar se intersectează. Potrivit specialiștilor din cadrul direcției arhitectură și construcții Bălți, cea mai importantă și mai lungă arteră a localității este Strada Ștefan cel Mare din Bălți. Aceasta străbate localitatea pe direcția nord-est spre sud-vest, traversând cartierele Centru, Teioase și Molodova. Totodată, cea mai scurtă stradă, poartă numele Academicianului Nicolaie Filip și este amplasată chiar în preajma pieței municipale.
Strada Ștefan cel Mare s-a format în timpuri îndepărtate, fiind influențată de drumurile ce duceau de la Iași la Soroca sau Cernăuți și Hotin. Pe această stradă 1794 se edifică Catedral Sf. Nicolae – cea mai veche clădire din Bălți. Tot aici, în 1872 a fost deschis spitalul zemstvei de 120 de locuri, apoi și dispensarul județean, o maternitate, un sanatoriu. Pe această arteră erau, chiar în centrul orașului, trei tipografii, teatrul de lemn, clădirea închisorii.
La rândul său, cea mai scurtă stradă din Bălți numără doar trei locații, una dintre ele fiind Liceul Teoretic Nicolae Gogol.
Din anul 2011, aceasta poartă numele regretatului academician Nicolae Filip. Tot acolo a fost instalată și o plăcă comemorativă cu relief sculptural pe blocul locativ din centrul oraşului în care a locuit acesta.
Fiul savantului Aureliu Filip ne povestește că tatăl său a locuit la etajul trei al blocului din imagine. Pe atunci strada arăta cu totul altfel.
Aureliu Filip spune că a salutat din start inițiativa de a numi strada în cinstea tatăui său. El crede că asemenea acțiuni contribuie la păstrarea amintirii personalităților marcante ale municipiului.
O analiză generală a hărții orașului ne demonstrează că Bălțiul are un plan urbanistic unic. Potrivit arhitecților, dintre toate localitățile din Republica Moldova, doar Bălțiul a fost construit pe un principiu radial-circular, care permite evitarea ambuteiajelor.