În anul 2017 în orașul Fălești vor demara mai multe proiecte menite să contribuie la modernizarea localității. Pe lângă noile inițiative care vor spori capacitățile economice în Fălești, autoritățile publice locale își propun să realizeze un șir de lucrări de reparație a drumurilor, construcția unui havuz în centrul orașului, dar și a sistemului de apeduct și canalizare, acolo unde acesta lipsește.
Multe dintre lucrările preconizate vor fi realizate din bugetul local și cu suținerea financiară a Fundației Renato Usatîi.
Primarul orașului, Vladimir Rusu, spune că încearcă să răspundă tuturor nevoilor locuitorilor. Unul dintre cele mai importante proiecte deja realizate, a fost deschiderea unei noi grădinițe creșe și renovarea sistemul de iluminare stradală.
Orașul Fălești numără circa 14 mii de locuitori.