Potrivit specialiştilor din Republica Moldova, dacă pacienţii din valul trei acuzau dificultăţi de respiraţie, cei de acum prezintă complicaţii grave la mai multe organe. Necătând la cest lucru, numărul persoanelor care se adresează la medic este mai mic decât în valul trei din luna martie, transmite Publika.md.
„Pacienţii deja sunt vaccinaţi”, a declarat Mihail Milincov, medic de familie AMT Ciocana, Chişinău.
Medicii susţin că 30 la sută dintre pacienţii trataţi de COVID suferă de alopecie, ceea ce înseamnă că le cade părul.
„Au fost pacienţi cu colite membranoase, după multe antibiotice au apărut ca complicaţii – dereglare gastrică, diaree severă, care necesitau chiar şi spitalizare”, a declarat Mihail Milincov, medic de familie AMT Ciocana, Chişinău.
Medicii de familie mai spun că majoritatea celor care prezintă complicaţii severe post COVID sunt nevaccinaţi şi au făcut exces de pastile în primele zile de tratament.
„Să nu se grăbească cu tratamentul, dacă are un test pozitiv şi nu are nimic, dar începe din start să primească antibiotice, atunci poate ajunge la starea când virusul va învinge organismul din cauză că el a băut din start tot felul de medicamente, care au scăzut imunitatea”, a declarat Mihail Milincov, medic de familie AMT Ciocana, Chişinău.
„Avem multe cazuri în care pacienţii perfect sănătoşi, ca să descoperim că după COVID-19 s-au ales cu diabet şi diferite patologii neurologice”, a declarat Elizaveta Oprea, medic de familie AMT Ciocana, Chişinău.
De asemenea, unele persoane se confruntă cu simptome de COVID, precum oboseala şi dificultăţi de respiraţie, chiar şi după câteva luni de la vindecare. De exemplu, această femeie s-a infectat cu noul coronavirus încă anul trecut, dar aşa şi nu a reuşit să trateze complicaţiile neurologice provocate de boală.
„Atenţia şi memoria este scăzută, dar facem tratament de profilaxie pentru simptomele respective”.
Reamintim faptul că de la debutul pandemiei, în Moldova au fost confirmate aproape 370 de mii de îmbolnăviri şi 9.293 de decese provocate de COVID.