Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă cererea judecătorului Vladimir Țurcan privind revizuirea Hotărârilor din 23 aprilie 2020 cu privire la destituirea acestuia din funcția de Președinte al CC și decizia privind alegerea Domnicăi Manole în fruntea instituției, relatează unimedia.info
Înalta Curte a notat faptul că funcția de Președinte al Curții Constituționale „nu este un drept garantat de statutul de judecător constituțional”. Această funcție reprezintă un „mandat” încredințat de Plenul Curții Constituționale care poate fi revocat, respectându-se aceeași procedură în care a fost acordat.
Totodată, Curtea a constatat faptul că Vladimir Țurcan s-a comportat „într-un mod care nu exclude influența din afară” asupra sa, precum nici nu a asigurat păstrarea secretului voturilor exprimate.
Prin urmare, CC a subliniat că, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la Curtea Constituţională, hotărârile CC sunt definitive şi nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Amintim că pe 23 aprilie, judecătorii Curţii Constituţionale l-au destituit din funcție pe președintele CC, Vladimir Țurcan și au ales-o în această funcție pe magistrata Domnica Manole.
Țurcan a fost destituit din funcția de preşedinte al Curţii Constituţionale ca urmare a exprimării votului de neîncredere, venit din partea judecătorilor Nicolae Roșca și Liuba Șova, într-un demers din 21 aprilie 2020.
De menționat că motivul demiterii a servit un apel telefonic primit de la șeful statului, Igor Dodon, în legătură cu Legea prin care Guvernul își asuma răspunderea asupra unui proiect de lege ce prevede măsuri de susținere a cetățenilor și mediului de afaceri în perioada stării de urgență.
Ulterior, fostul președinte al CC a depus o cerere de anulare a celor două decizii.
Sursa: unimedia.info