Cazul militarului gay. Reacția ministrului Apărării: Am rămas uluită

Doina Ioana Străisteanu, avocată ex-soldatului Marin Pavlescu, tânăr care a refuzat să revină în armată din cauza faptului că a fost suspus abuzului pentru orientarea sa sexuală, dezvăluie în exclusivitate atitudinea pe care o are față de abuzul, la care a fost supus soldatul. Avocata a declarat că Ministerul și ministrul Apărării încearcă să schimbe accentele de la abuzul fizic și psihic, la care a fost supus Marin, la faptul că acesta este homosexual, adică la personalitatea fostului soldat, transmite Realitatea.md.

Doina Ioana Străisteanu precizează că a avut două discuții cu ministrul Apărării la o perioadă foarte scurtă de timp una de alta. Prima a fost „ok”, iar cea de a doua ar fi lăsat-o fără cuvinte.

„Discuția a fost okay. Domnul ministru a ascultat cu referire la întrebarea pentru care l-am deranjat. Peste jumătate de oră m-a apelat înapoi și practic am rămas uluită. Nu voi uita niciodată sentimentul, care mi l-a creat. Primul lucru cu care a început domnul ministru: dumneavoastră ați știut că el este într-o relație cu o persoana minoră? Dar eu deja știu totul. Și a început să-mi relateze după nume, familie, de clientul meu, de partenerul său, circumstanțe – am rămas uluită. Tot ce am mai putut să-i răspund a fost: înțeleg, înțeleg, înțeleg. De aici îmi apăreau milioane întrebări: De ce se focusează pe relația clientului meu cu partenerul său, că ei sunt apropiați de vârstă și nu este o relație care se pedepsește penal? Doi – eu am înțeles că orientarea homosexuală a clientului meu le motivează pe persoane să schimbe reflectoarele de pe problema denunțată – pe personalitate. Să facă persoana de vină, să se simtă vinovată că este în felul în care este. Mi-a părut foarte rău. Atunci, pentru prima dată, am auzit când domnul ministru a spus că reputația sau imaginea instituției îl preocupă”, a declarat Doina Ioana Străisteanu în cadrul emisiunii „Freedom” de la postul de televiziune TV8.

Referitor la acuzațiile precum că Marin ar fi întreținut relații cu o persoană minoră, în contextul în care partenerul acestuia avea 17,5 ani, avocata precizează că acest fapt nu se pedepsește penal.

„Să fie clar pentru toată lumea: relația cu o persoană mai mare de 16 ani nu se penalizează dacă această relație are loc cu o persoană apropiată de vârstă, excepție respectivă există în Codul Penal”, a precizat Doina Ioana Străisteanu.

Amintim că, la începutul lunii noiembrie, un tânăr pe nume Marin venea cu acuzații către militarii din armată, spunând că a fost hărțuit după ce s-a aflat despre faptul că este gay. În acest context, tânărul spunea că nu se va mai întoarce în armată după concediu, chiar dacă poate fi cercetat penal pentru dezertare. Totul ar fi pornit după ce tânărul a împrumutat telefonul unui șef să vorbească cu iubitul său, fără a ști că telefonul dat înregistrează discuțiile. Convorbirea a fost ascultată, iar informația despre homosexualitatea tânărului a fost făcută publică în anturajul soldaților.

 

abuz sexualavocataCazulMarin Pavlescumilitar gayReacția ministrului Apărării
Comments (0)
Add Comment