Castelul Bran a pierdut milioane de euro din cauza pandemiei. Jumătate dintre angajați au fost concediați

Jumătate din angajaţii Castelului Bran au fost concediaţi din cauza crizei provocate de coronavirus, deși în 2018 castelul a fost vizitat de peste un milion de turişti. De la 1 octombrie, doar 67 de angajaţi vor mai rămâne la castel, din 115, relatează digi24.ro

Castelul Bran, cu vânzări de aproape 7 milioane de euro, în 2018, are pierderi de 90 la sută din cauza pandemiei, iar jumătate din angajaţi au fost concediaţi.

Turiştii străini, principalii vizitatori şi consumatori de poveşti cu spiritul lui Dracula, din castel, nu au mai putut ajunge anul acesta în zonă.

Cine vrea să se bucure de acest loc poate merge acum să admire castelul pentru că nu mai trebuie să stea la cozi uriaşe.

„Din cauza situaţiei economice a fost nevoie să recurgem la disponibilizări, jumătate din colegii noştri au trebuit să ne părăsească. S-au închis două magazine şi restaurantul castelului. Scăderile au fost drastice, funcţionăm la 10 la sută din capacitate atât ca vizitatori, cât şi venituri. Pentru iarna asta mizăm pentru expoziţia de la etajul 4 care sperăm să aducă vizitatori. Suntem o zonă liberă de COVID-19. În 7 luni nu am avut nicio infecţie pentru că s-a investit major în respectarea normelor de igienă. Înainte de pandemie, în primele două luni din an, numărul vizitatorilor a crescut cu 30 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Apoi, locul a fost închis două luni şi jumătate”, a explicat Cristina Pavel, ghid în cadrul castelului Bran, potrivit Mediafax.

Castelul Bran, finalizat în 1388, a fost denumit iniţial Turciu, în română. Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din ţară, iar în 2018 a atras pentru un milion de vizitatori. Profitul a fost de 3,4 milioane de euro.

Sursa: digi24.ro

Castelului Branpandemiaturiști